CS Minaur II a terminat sezonul pe locul IV

0
17

Ultima confruntare din acest sezon pentru echipa masculină secundă a CS Minaur s-a încheiat la egalitate, scor 31-31.
Partida a fost dominată în întregime de HC Szejke Odorhei, care în primele 7 minute ale reprizei a reuşit să înscrie 5 goluri. Minutul 7 aduce şi primul time-out al partidei cerut de CS Minaur, time-out benefic pentru echipa băimăreană care izbuteşte să recupereze şi să reducă avantajul gazdelor la un gol în minutul 12 (5-6), urmând să egaleze în minutul 26 (13-13). În ultimele 3 minute oaspeţii marchează de 3 ori, în timp ce gazdele o singură dată, intrându-se astfel la vestiare cu scorul 14-16. În a doua repriză avantajul oaspeţilor atinge punctul maxim de 5 goluri (16-21), moment în care băimărenii cer al doilea time-out. CS Minaur revine motivată în teren şi reuşeşte să egaleze în minutul 46 (24-24). Finalul partidei le aparţine băimărenilor care în ultimele 4 secunde au atacul, însă Pop Erik nimereşte bara, iar meciul se încheie nedecis, 31-31. CS Minaur II încheie sezonul competiţional pe locul IV, cu 28 de puncte. • CS Minaur II Baia Mare: Apostu (1 gol), Bledea – Botea 8, Szabo 7, Y. Pop 5, Dobra 4, Haiduc 4, E. Pop 1, Oargă 1, Crainic, Adoreanu, Buciuman, Armaş. Antrenori: Florin Mironescu, Alexandru Sabou.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.