Greva primarului Lucian Morar – un joc de imagine pentru alegerile europarlamentare (P)

2
90

Cu o săptămână în urmă, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, a ales să intre în greva foamei, în faţa Ministerului Sănătăţii, motivând faptul că nu s-a aprobat, în oraşul pe care vremelnic îl conduce, înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă. Cum demersul său nu a fost atât de mediatizat pe cât şi-ar fi dorit, partidul pe care îl reprezintă, respectiv PMP, a ales să plătească materiale publicitare în presa locală, pentru a încerca să denatureze faptele şi a demonstra, astfel, că toate acţiunile sale au un puternic iz electoral. Un astfel de material plătit a fost şi cel în care a atacat-o pe şefa Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Ligia Micle, pe preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi Ministerul Sănătăţii condus de Sorina Pintea. În acest sens, toţi cei acuzaţi în articolul scris de angajaţii Primăriei Ulmeni au ales să răspundă, punctual, afirmaţiilor lansate în presa locală.
Sorina Pintea: ”Primarul din Ulmeni îşi ima­ginează că victimizarea îi va aduce aprecierea comunităţii şi, implicit, capital politic”
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au arătat că înfiinţarea substaţiilor de ambulanţă nu se avizează la Minister, ci de către Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
”Deciziile CIMST nu pot fi influenţate de Ministerul Sănătăţii, ele se iau în urma analizării obiective a solicitărilor şi a realităţilor existente în teritoriu, astfel încât înfiinţarea unor noi substaţii de ambulanţă să fie justificată din punct de vedere al nevoilor de servicii medicale de urgenţă în zonele pe care le de­ser­vesc. În anul 2015, s-au transmis către Ministerul Sănătăţii două solicitări pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în Ulmeni, care să asigure asistenţa medicală de urgenţă pentru locuitorii oraşului Ulmeni şi zonele rurale limitrofe. Ambele solicitări au fost direcţionate către CIMST, care nu le-a aprobat, motivând faptul că, pentru rezolvarea cazurilor din localitatea Ulmeni, echipajul de prim ajutor (EPA) Fărcaşa poate interveni în această zonă. Media solicitărilor pentru serviciile de ambulanţă este de doar trei cazuri în 24 ore pentru un echipaj, fapt pentru care activitatea salvatorilor ar fi fost la un nivel de intensitate sub mediu. Din anul 2015 şi până în prezent, nu a mai fost transmisă o altă solicitare pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în localitatea Ulmeni. De asemenea, menţionăm că nu a fost aprobată înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în localitatea Ariniş, astfel încât motivarea gestului iniţiat de primarul Lucian Ioan Titus Morar, din scrisoarea de protest transmisă către Ministerul Sănătăţii, în data de 16 aprilie 2019, la o zi după demararea acţiunilor sale, nu este reală”, arată reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, ec. Sorina Pintea, a subliniat faptul că aprobarea unei substaţii de ambulanţă nu ţine de ministrul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătăţii are doar doi membri în comisia care avizează înfiinţarea acestora. ”Aşa cum ştiţi, colaborez cu autorităţile locale pentru a creşte calitatea serviciilor medicale din zonele pe care aceştia le reprezintă şi investim foarte mult anul acesta în sănătate, fără să ţinem cont de culoarea politică. Pentru că, aşa cum am mai spus, sănătatea nu are culoare politică. Este regretabil că primarul din Ulmeni a ales această modalitate de a face campanie electorală. Probabil îşi imaginează că victimizarea îi va aduce aprecierea comunităţii şi, implicit, capital politic”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Ligia Micle: “Demersurile făcute de Serviciul de Ambulanţă în anul 2015, pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă la Ulmeni, nu s-au aprobat”
În documentul transmis şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, managerul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, Ligia Micle, a arătat faptul că, în anul 2015, instituţia pe care o conduce a făcut demersuri pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în localitatea Ulmeni, care însă nu s-au aprobat. Totodată, s-a subliniat faptul că solicitările din localitatea Chelinţa, sat aparţinător oraşului Ulmeni, nu ar putea fi deservite de un echipaj de ambulanţă din Ulmeni, Chelinţa fiind situată pe malul opus al râului Someş şi nu există pod de traversare a râului. Solicitările din localitatea Chelinţa sunt de­servite de echipaje din staţia centrală Baia Mare şi substaţia Şomcuta Mare.
“În cazul unei substaţii de ambulanţă în Ariniş, aceasta va deservi şi localităţile arondate Ulmeniului. Astfel, pentru a asigura asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească pentru populaţia din această zonă, cu respectarea timpilor de intervenţie, s-a decis, în şedinţele Comitetului Director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, reluarea demersurilor de înfiinţare a unei substaţii de ambulanţă în localitatea Ariniş, cu un echipaj de urgenţă permanent de tip B2. Trebuie specificat faptul că pe traseul Baia Mare – Ariniş, în lungime de 45 km, nu există nici o substaţie de ambulanţă care ar putea interveni în caz de urgenţe majore, ci doar o subunitate S.M.U.R.D. cu un echipaj de prim-ajutor, în localitatea Fărcaşa”, arată managerul general al SAJ Maramureş, Ligia Micle.
Gabriel Zetea: ”În calitate de preşedinte al PSD Maramureş am aceeaşi putere de a rezolva substaţia de ambulanţă la Ulmeni, cât are şi Lucian Morar ca preşedinte al PMP Maramureş”
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi lider al PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a arătat că nu a vrut să intervină, până în acest moment, în scandalul provocat de primarul Lucian Morar, însă acuzaţiile din ultimele zile au făcut imperios necesară prezentarea reală a faptelor. ”Din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş nu am nicio implicare în aprobarea înfiinţării substaţiilor de ambulanţă în judeţul nostru. Am crezut că demersul primarului din Ulmeni este unul administrativ, dar articolele din presa locală de luni, plătite de către PMP şi scrise de angajaţi ai Primăriei Ulmeni demonstrează faptul că demersurile edilului au un scop pur electoral şi politic. Începând cu anul 2016, Lucian Morar şi PMP se află la guvernarea judeţului. Lucian Morar a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, iar azi, această funcţie de demnitate publică este ocupată de colegul său de partid, George Moldovan. PMP Maramureş ar trebui să se hotărască dacă sunt azi în căruţă sau pe jos. Aceştia îşi doresc să se afle la guvernare atunci când vorbim despre oportunitatea alocărilor financiare către administraţiile din judeţ, dar se comportă ca şi cum ar fi în opoziţie în orice alt subiect. Dacă vorbim punctual despre înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă la Ulmeni, eu, în calitate de preşedinte al PSD Maramureş, am aceeaşi putere de a rezolva situaţia cât are şi Lucian Morar ca preşedinte al PMP Maramureş. M-aş bucura sincer ca ipocrizia să dispară din politica maramureşeană şi fac un apel către Lucian Morar să înceteze aceste presiuni politice asupra factorilor de decizie de la Bucureşti. Ce ar însemna ca, de mâine, primarul PSD din Ariniş, Gheorghe Mureşan, să intre în greva foamei pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în comuna lui? Sau cum ar fi ca primarul din Şomcuta Mare, Gheorghe Buda să intre în greva foamei pentru înfiinţarea unei grupe ISU în comunitatea pe care o conduce? Ar însemna anarhie. Nu pot fi de acord cu această abordare a administraţiei publice locale şi de aceea anunţ că, din acest moment, declanşez o grevă de protest prin purtarea unei banderole albe pe braţ. Voi renunţa la protestul meu doar atunci când demersul politicianist al lui Lucian Morar se va opri. Sunt liberi să se alăture acestei forme de protest toţi cei care cred că presiunile exercitate de către Lucian Morar asupra reprezentanţilor din Ministerul de Interne şi cei ai Ministerului Sănătăţii trebuie să înceteze de urgenţă, iar administraţia să intre pe un făgaş normal”, a precizat preşedintele PSD Maramureş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al PSD Maramureş

2 COMENTARII

  1. Ligia Micle își ridică fustița pt. a i se vedea pesedeul, mai înainte , sub aceeași fustița i s-a văzut unepereul, apoi alții și alții. Ce faună! Cum și când vom scăpa de această cloacă ce tinde să ne sufoce?

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.