Războiul civil din Spania

0
56

Adesea aud afirmaţii derutante de genul: la ce folos să ştim ce a fost? Ne priveşte mai ales prezentul, zic ei, eventual viitorul apropiat! O asemenea gândire ne poate oferi multe surprize. Mai ales neplăcute. De aceea privesc cu mare interes Ediţia „Ziarele României Mari” (editor Peter McGee), o publicaţie independentă, alcătuită cu sprijinul unor prestigioase instituţii româneşti, inclusiv a Bibliotecii Academiei Române. Sunt redate momente importante din perioada interbelică, aşa cum au fost ilustrate de presa vremii. Numărul 20 al Ediţiei se referă la războiul civil din Spania şi efectele lui asupra politicii româneşti. Conflictul intern spaniol a izbucnit pe fondul unei profunde crize politice, agravate de consecinţele crizei economice, la care s-a adăugat amestecul Uniunii Sovietice, care a sprijinit, militar şi politic, stânga spaniolă.
Aceasta lupta sub flamura republicană, care a câştigat alegerile din 1936. În opoziţie s-a consolidat tabăra naţionalistă în jurul generalului Franco. Războiul civil din Spania a durat 989 de zile (1936-1939), lăsând în urmă peste o jumătate de milion de morţi, 183 de oraşe distruse, căi ferate avariate şi multă jale pentru oameni nevinovaţi. Uniunea Sovietică a dorit să prindă Europa într-un imens cleşte comunist cu o gheară în Răsărit şi cu alta în Apus. Europa democratică privea paralizată la evenimentele din Spania. Guvernul spaniol, care câşti­gase alegerile, nu apucase să-şi preia atribuţiile că se afla în război cu trupele rebele staţionate în Maroc. Spania s-a împărţit în două părţi. Dincolo de lupta pentru putere războiul a devenit o confruntare a ideologiilor.
Ziarele occidentale apreciază că nu mai este numai un război civil, ci unul internaţional. Citind presa vremii (Curentul şi Dimineaţa) îţi dai seama că a fost parcă o repeţiţie generală pentru tragedia celui de-al Doilea Război Mondial. Italia şi Germania sprijineau armata lui Franco, pentru a putea domina statul iberic, sovieticii erau alături de republicani, iar Anglia şi Franţa căutau febril soluţii diplomatice. Opinia publică românească s-a fracturat pe falia stânga-dreapta, iar ziarele au urmat aceeaşi cale. Mişcarea Legionară a văzut în războiul din Spania şansa îndeplinirii idealului eroic al jertfei. Un grup de opt legionari a plecat spre Spania pentru a apăra cauza sfântă, luptând în armata naţionalistă. La 13 ianuarie 1937, doi dintre ei, Moţa şi Marin, mor într-o banală explozie în apropiere de Madrid. Înmormântarea lor s-a transformat într-un grandios spectacol. Se spunea în presa de dreapta că au murit pentru a apăra creştinismul în Europa Occidentală de pericolul bolşe­vismului.
De partea republicanilor au luptat aproape 500 de voluntari români. Unii dintre supravieţuitori au făcut ulterior carieră la vârful Partidului Comunist Român. Aşa au fost Valter Roman, Petre Borilă, Leonte Tismăneanu şi alţii. Printre voluntarii republicani s-a aflat şi sculptorul nostru Vida Gheza. După terminarea războiului civil, mulţi voluntari au murit prin lagărele din Spania, Franţa Germania. Cei care au ajuns în Uniunea Sovietică nu au avut o soartă mai bună. Războiul civil din Spania a fost considerat o confruntare indirectă între Uniunea Sovietică şi Axa germano-italiană. În timpul conflictului, Tezaurul Spaniei, al patrulea ca mărime din lume la vremea aceea, a fost dus la Moscova. Şi acolo a rămas. Ca al nostru. Evenimentele din Spania au intrat şi în atenţia unor mari scriitori care au fost pe front. Mă gândesc la Ernest Hemingway, John Dos Pasos, Andre Malraux, sau George Orwel. Ori celebrul tablou „Guernica” al lui Picasso, un omagiu adus oraşului distrus în mare măsură. O grafică impresionantă care a devenit un simbol al absurdităţii războiului.
După cum vedeţi, pledez pentru cunoaşterea istoriei. Şi învăţarea ei în şcoală. În Ediţia de mâine: alegerile din decembrie 1937.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.