Cât ne costă coşul de Paşte?

0
63

Am dat o raită prin pieţele de miei, legume, fructe, dar şi prin carmangeriile şi hipermarketurile din oraş, pentru a vedea care sunt preţurile la produsele de Paşte. Astfel, la târgul amenajat temporar în zona Oborului din Baia Mare, mieii se vând cu 10 lei/kg în viu, la fel ca săptămâna trecută înainte de sărbătorile pascale catolice. În magazine, kilogramul de carne de miel se cumpără cu 25 – 26 de lei.
În târgul de miei din Baia Mare erau doar câţiva vânzători şi mai puţini cumpărători. Cu toate că preţul mieilor este la fel ca anii trecuţi, crescătorii de miei nu prea au cu ce se lăuda când vine vorba despre clienţi. Speră la vânzări mai mari zilele viitoare. Irina Pop, crescătoare de miei din Sat Şugatag, a explicat: „Kilogramul de miel în viu este la 10 lei. Mieii au cam de la 10 kg şi ajung până pe la 25 de kg, deci omul îşi poate alege după nevoie, că are de unde. Clienţi am avut mai puţini, dar sperăm ca joi, vineri, aceştia să fie mai mulţi. Poate până atunci reuşim să îi dăm şi puţin mai scump. Preţul actual este destul de mic în comparaţie cu câtă muncă depunem noi ca mieii să ajungă aici. De vreo trei sau patru ani preţul e tot la fel, dar toate s-au scumpit de câteva ori de atunci. Ca munca să ne fie răsplătită, cred că preţul ar trebui să fie dublu. Doar jumătate ne este plătită munca, pentru cât mănâncă un miel şi cât trebuie să umbli după el. Mergem însă mai departe, că ne sunt dragi animalele. Dacă nu ne-ar fi dragi, credeţi-mă că nu le-am ţine, că nu este rentabil”. Şi greutatea mieilor scoşi la vânzare diferă mult. Poţi cumpăra miei de numai 10 kg, dar la fel găseşti şi la 30 de kg: „Cu 10 lei kilogramul dăm mielul viu. Avem mici, dar şi mari, până la 30 de kg, pentru cine doreşte. Preţul este însă foarte mic pentru cât lucrăm noi cu oile. Nu avem ce face, că totul e din pasiune pentru animale. Profitul trece pe locul doi, dar acesta nu prea este… Nici cu lâna nu avem ce face, decât să o ardem. Ironia este că nici nu prea arde. Ce să-i faci, crescutul oilor nu a rămas decât o pasiune şi pentru puţini”, a spus şi crescătorul Ion din satul Sârbi. Sacrificatul şi despicatul mieilor costă 40 de lei şi se face peste drum.

Oamenii cumpără tot mai puţin din pieţe şi tot mai mult din supermarketuri

În punctele de vânzare organizate în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei oferta de miei a fost destul de săracă, spre surprinderea autorităţilor. Asta, cel mai probabil, deoarece oamenii se îndreaptă tot mai mult spre marile magazine şi carmangerii. Vasile Pop, dir. exec. adj. DSVSA Maramureş, a precizat: „Avem amenajate două puncte de sacrificare temporară a mieilor, unul la Sighetu Marmaţiei, iar cel de-al doilea în Baia Mare. Primăriile celor două municipii ne-au solicitat acest lucru. Asociaţiile de crescători de ovine şi caprine doresc în fiecare an să-şi expună mieii şi iezii, pentru ca populaţia să-i cumpere pentru sărbătorile pascale. De asemenea, animalele trebuie să se poată sacrifica în aceeaşi zonă, aşa că punctele de sacrificare sunt amplasate imediat lângă locurile de comercializare. Surpriza noastră a fost când am văzut că la Sighetu Marmaţiei, la târgul temporar au fost de vânzare doar 120 de miei! Deci pentru un punct amenajat special, 120 de miei scoşi la vânzare reprezintă foarte puţin. Sperăm ca numărul animalelor aduse la vânzare în această săptămână să fie mai mare, însă tragem concluzia următoare: comerţul se schimbă încet, fără să vrem, şi se duce în zona organizată a lucrurilor, ceea ce este foarte bine. Însă noi nu putem să nu dăm curs solicitărilor care ţin de tradiţia maramureşenilor. În această săptămână, începând de azi, atât în Baia Mare, cât şi la Sighet, noi avem detaşat personal specializat, în cele două târguri de vânzare-cumpărare miei, care asigură expertiza. Asta înseamnă că fiecare carcasă ce rezultă în urma sacrificării este verificată de către un medic veterinar, care observă leziuni, eventuale parazitoze. La final, se aplică o ştampilă pe acea carcasă, iar cumpărătorul pleacă acasă convins că acea carne, din punct de vedere organoleptic, este în regulă”. Părerile oamenilor, cu privire la locul de unde cumpără miei, sunt împărţite: „Am cumpărat miel de la supermarket. E mai uşor decât să-l cumperi viu, apoi să mergi cu el la sacrificat şi abia apoi poţi pleca acasă. La magazin iei carnea direct porţionată şi pleci acasă”, a spus băimăreanca Eugenia V. „Prefer să cumpăr miel direct de la cioban. În acest fel, am cât de cât habar de ce mănânc. Carnea din magazin cine ştie cu ce este injectată, tratată, deci nu prea am încredere”, a explicat şi Lorena Pop din Baia Mare.
Cât despre celelalte bucate tradiţionale la masa de Paşte, le puteţi găsi la piaţa de alimente cu următoarele preţuri: ouă de casă – un leu bucata; hrean – 8 lei borcanul de 330g; ceapă, ridichi, usturoi verde la 2 lei legătura; vin de casă – 5 lei litrul; roşii – de la 7 lei kg; ardei gras – 8 lei/kg; varză – 5 lei/kg; ceapă – 4 lei/kg.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.