Oare putem să ne salvăm?

0
75

CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare 32-26 (15-12)
Minaur a consemnat al doilea eşec din play-out-ul Ligii Zimbrilor, eşec care a adus pierderea primului loc din această fază. Băimărenii au cedat în deplasarea de la CSM Bacău, 32-26 (15-12), într-un meci în care tehnicienii noştri au simţit lipsa a doi jucători importanţi, Alexandru Csepreghi şi Călin Căbuţ, accidentaţi. Nu ştim dacă soarta partidei ar fi fost alta, cert e că Minaur este la numai un punct atât de retrogradare, cât şi de locurile de baraj. Dacă toată lumea ne socotea favoriţi în Play-Out şi nu credeam că vom avea probleme de acest gen, iată că CS Minaur a ajuns într-o situaţie mai mult decât delicată şi poate lua drumul ligii secunde dacă jucătorii nu se trezesc la realitate.
Băimărenii au emis pretenţii până în minutul 17, la scorul de 8-8, după care băcăuanii au început să ia disputa tot mai în serios. CSM Bacău a deţinut un avans de trei goluri la finalul primelor 30 de minute, 15-12, avantaj menţinut până în minutul 49, 26-23. Gazdele s-au distanţat pe final la opt goluri, 31-23, însă băimărenii au cedat cu 32-26. • CS Minaur Baia Mare: Ţenghea, Apostu – Brajovic 9, Botea 5, Popescu 5, Haiduc 5, Popescu 1, Marta 1, Nagy, Y. Pop, Oargă, Mureşan, Vujadinovic, Szabo. Antrenori: Raul Fotonea şi Alexandru Sabou.

Rezultatele etapei 5 din Play-Out: CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare 32-26; CS HC Buzău 2012 – CSU Suceava 28-20; CSM Făgăraş – CS Universitatea Cluj-Napoca 29-22.
Etapa viitoare (miercuri, 8 mai, ora 18.00): CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Minaur Baia Mare; CS HC Buzău 2012 – CSM Făgăraş; CSM Bacău – CSU Suceava (ora 18.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.