Un învingător fără putere

0
59

Alegerile din 1937 au fost o premieră pentru România interbelică. Prefaţat de un pact electoral aproape contra firii – legionari şi ţărănişti – votul nu i-a oferit grupării conduse de Tătărăscu majoritatea care să-i permită constituirea unui guvern cu o confortabilă susţinere parlamentară. Ediţia „Ziarele României Mari”, numărul 21, ne propune publicaţii din epocă care au alocat spaţiu generos subiectului. „Universul” aminteşte de faptul că, respectând tradiţia interbelică, lupta a fost îndârjită şi presărată cu violenţe. Încrâncenarea politică are rădăcini prin anii 1930, când s-au înregistrat ascensiunea extremei drepte, sciziunile politice, la care s-a adăugat ambiţia regelui de a submina autoritatea partidelor politice. Se prefigura un faliment al sistemului democratic. Visul regelui de a-şi instaura propria dictatură se apropia. Confruntarea dintre bătrânii liberali şi tinerii liberali a dus la măcinarea guvernării liberale. A profitat regele care şi-a găsit sprijin în persoana lui Tătărăscu.
Situaţia nu era mai bună nici în tabăra ţărănistă. Conflictul dintre rege şi Iuliu Maniu atinsese cote maxime. Regele intenţiona să-l compromită pe liderul ţărănist, prin legarea numelui de afacerea Skoda. Mihalache milita pentru întărirea partidului prin respectul faţă de prerogativele Coroanei. Alexandru Vaida Voievod, cu anturajul Elenei Lupescu, produce sciziunea ţărănistă. Ion Mihalache, preşedintele P.N.Ţ., este păcălit de rege şi îşi depune mandatul. Traseismul politic nu a fost inventat recent. Cazuri de părăsire a partidelor politice, din diverse raţiuni, au existat pe tot parcursul perioadei interbelice. Omul regelui, Tătărăscu, este la datorie şi preia conducerea guvernului, a cărui misiune a fost să organizeze alegerile parlamentare stabilite pentru noiembrie-decembrie 1937.
După cum aminteam la început, pentru a-şi asigura un scor cât mai bun, partidele politice au încheiat alianţe inedite. Liberalii au făcut cartel electoral cu Partidul German şi Frontul Românesc, iar Partidul Naţional Ţărănesc a încheiat un pact de neagresiune electorală cu Garda de Fier, la care au aderat ulterior gruparea liberală a lui Gheorghe Brătianu şi Uniunea Agrară a lui C. Argentoianu. Rezultatul alegerilor a fost departe de aşteptările partidelor politice. Liberalii au avut cel mai mare număr de voturi, dar nu le permitea să urce singuri la putere. Ţărăniştii au suferit o înfrângere amară. Regele se afla într-o situaţie dificilă. Tătărăscu refuzase să continue guvernarea, Iuliu Maniu îi era ostil, iar colaborarea cu legionarii era exclusă.Soluţia provizorie găsită de rege a fost aducerea la guvernare a Partidului Naţional-Creştin, care obţinuse în alegeri sub zece la sută.

Regele nota în jurnal că soluția era fără îndoială una proastă, dar miza pe compromiterea guvernului, mai ales prin elementele hotărât antisemite. Componența guvernului Goga-Cuza a reflectat pe deplin voința regelui. Noul guvern a avut o existență efemeră, de numai 44 de zile, suficiente pentru a da curs măsurilor antisemite. Cabinetul condus de poetul ardelean a fost demis la 10 februarie 1938. Goga s-a retras la moșia de la Ciucea, unde la 5 mai a suferit un atac cerebral, stingându-se din viață două zile mai târziu. Octavian Goga a intrat în politica românească de pe poziții naționaliste și a sfârșit ca adept al extremei drepte. Cele câteva săptămâni de guvernare Goga-Cuza au fost punctul terminus al democrației parlamentare interbelice.
Sosise momentul de glorie al regelui. Ne aflăm în linie dreaptă pe drumul către regimul autoritar al Regelui Carol al II-lea. Scriu toate acestea deoarece este necesar să gândim prin comparație. Despre instaurarea dictaturii regale în ziarul de mâine.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.