Sfântul Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

0
18

Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna şi a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamţ să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte).
Văzând părinţii putneni pe acest tânăr cu înţelepciune de bătrân şi viaţă aleasă, l-au rânduit a fi hirotonit preot la numai 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuţi, unde a tipărit un Liturghier slavo-român şi a înfiinţat o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă, greacă şi română. După doar cinci ani, vrednicia şi râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iaşi. Între 1750 şi 1760 a desfăşurat o intensă activitate pastorală şi socială, promovând tiparul românesc şi veghind la traducerea de cărţi folositoare de suflet. Reuşind să deschidă o tipografie, în 10 ani a tipărit 15 cărţi de slujbă şi învăţătură în limba română, care s-au folosit în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile locuite de români.
Grija pentru românii din Transilvania, ameninţaţi să-şi lepede credinţa strămoşească, şi-a manifestat-o atât prin tipărirea de cărţi spre apărarea dreptei credinţe, cât şi prin hirotonirea de preoţi şi trimiterea de antimise în parohiile lipsite de păstori sufleteşti, în Maramureş şi în ţinutul Clujului.
Sfântul Iacob s-a îndurerat pentru neştiinţa de carte a păstoriţilor săi, deoarece, după cum spunea, „din creşterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viaţa curge”. De aceea a înfiinţat şcoli şi a tipărit cărţi de învăţătură şi de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) şi înfiinţând, pentru copiii satului Putna, prima şcoală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieţilor sfinţilor, care sunt adevărate manuale în care orice om, de orice vârstă, fire şi stare, îşi poate afla un model de viaţă, dar în vremea păstoririi sale s-a reuşit doar traducerea primelor 6 din cele 12 volume.
Pe lângă purtarea de grijă faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, Mitropolitul Iacob a ajutat şi alte mănăstiri şi biserici, cum ar fi Mănăstirea Doljeşti, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi şi altele.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire (desfiinţarea veciniei în 1749) şi a unor biruri împovărătoare (desfiinţarea vădrăritului în 1756), în primul rând a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora.
Ca un făcător de pace şi ocrotitor al poporului, Mitropolitul Iacob a cerut, în anul 1758, hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerinţe, pentru pacificarea ţării. A mustrat adesea pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-şi lase scaunul mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a dărilor împovărătoare.
Petrecând ultima parte a vieţii la mănăstirea sa de metanie, Mitropolitul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhov­niceşte şi material. Astfel, ea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei româneşti în vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1775.
Retragerea la mănăstire i-a fost prilej Sfântului Iacob de adâncire în rugăciunea curăţitoare şi luminătoare de suflet. El a spus acest cuvânt despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune”.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, după Paştile anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei şi a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei.
Purtându-şi cu sârguinţă şi cu vrednicie crucea slujirii arhiereşti, şi cu blândeţe şi smerenie pe aceea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredinţat lui spre păstorire, Mitropolitul Iacob şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veşnice.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin. (după basilica.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.