Ioan Hada la cenaclu

1
59

Sâmbătă, 11 mai, membrii cenaclului băimărean s-au întâlnit pentru prezentarea volumului „Cartea cărţilor mele”, apărut la Editura „Eurotip” din Baia Mare, scrisă de Ioan Hada. După prezentarea volumului de Florica Bud, preşedinte cenaclului, Ioan Hada a recitat un grupaj de poezii din proaspătul volum.
Au urmat discuţii. Pictoriţa dr. Gabriela Popiel consideră că „trebuie să apreciem poetul matur Ioan Hada şi nu omul”. Claudia Tomescu crede că „Ioan Hada are versuri care provin din sclipirile transmoderniste ale istoriei poeziei” şi are o cultură poetică solidă, fiind un autodidact. Poetul Ioan Meteş Morar Chelinţanu spune că „are un stil propriu, iar micropoemele sunt valoroase, autentice, originale”. Poetul Vasile Dan Marchiş vorbeşte despre evoluţia poetică a poetului şi afirmă că „Ioan Hada n-a trădat niciodată poezia şi reprezintă pentru el marea lui dragoste”. Poetul Ioan Potop îl felicită şi crede că „poemele lui sunt adevărate metafore, îndemn înspre iubire şi frumos”. Jurnalistul Gelu Dragoş vorbeşte despre omul Ioan Hada şi consideră că „a fost o şedinţă de cenaclu reuşită, deşi ne întâlnim din ce în ce mai puţini”. Scriitorul Vasile Tivadar este încântat de „mesajul fiecărui poem” şi apreciază „simplitatea dezarmantă cu care reuşeşte să ajungă la inima cititorului”.

Iată un poem de Ioan Hada:
prindere

cerul
mohorât
mai tare
decât
frunza-n
veştejire
începe şi
el
să prindă
descompunerea
ultimelor zile
din bătrâneţe.

Concluzia a tras-o Florica Bud: ”Despre poeziile lui Ioan Hada au scris Constanţa Buzea, Leon Baconsky, Al. Cistelecan, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Marian Ilea, Vasile Dobra, Dragomir Ignat, Eugen Evu, Dragoş Vişan, Alex Ştefănescu sau Grigore Ciascai (ultimii doi, contra-referinţe critice), aşadar poetul este demn de apreciat”. (GDL)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.