Conform Codului Muncii, 8 ore, dar adesea salariaţii sînt determinaţi să lucreze mai mult. A trecut vremea cînd aratul şi semănatul erau munci sfinte, cinstite şi azi de ţăranii din Hoteni, deşi ară cu tractorul. De o sută de ani, oamenii muncesc în fabrici pentru a creşte productivitatea, sacralitatea a dispărut şi scopul este să producă mai mult. Ar fi cazul ca statul să recunoască, printr-un nou Cod al Muncii, ceea ce se practică în multe locuri: 6 ore de muncă pe zi!
Ar fi o recunoaştere a faptului că, cel puţin în anumite domenii, intensitatea muncii este prea mare. Nu mai trăim în epoca meseriilor brăţară de aur, cînd făurarul harnic îşi crea propriul destin. Fierarul cu foale înfoca forja şi fierul şi din căocia sa ieşea metalurgie durabilă şi artistică.
Tehnologia a revoluţionat munca, oamenii sînt înlocuiţi de maşini şi computere, iar ei devin servanţi. Motivele nu sînt umanitare, ci financiare, căci şi acum se aplică regula protestantă: Cine nu munceşte nu mănîncă! Prin intermediul uneltelor mecanizate, automatizate şi robotizate, omul produce cele necesare în cantitate mare şi de aceeaşi calitate, practic fără a implica îndemînarea deserventului.
Omul lucrează într-un mediu artificial, s-a rupt de natură, însă trebuie să recunoaştem că munca sa este mai dificilă, cere atenţie mărită, în caz contrar se produc pagube însemnate sau accidente grave. Ţăranul conducea plugul din reflex, aproape inconştient, nu se întîmpla nimic dacă scăpa coarnele din mînă. Munca nu mai este individuală, ci divizată şi specializată pentru a creşte productivitatea. Cu toată tehnologia, există industrii în care munca fizică este importantă – salariul minim în construcţii a fost mărit la 3.000 lei/lună, ca apreciere a muncii pe şantier, sub cerul liber.
Occidentalii evită munca fizică, o consideră neaducătoare de satisfacţii, iar de acest lucru profită emigranţii, care culeg căpşuni pentru salariul minim de 9 euro/h, ceea ce la noi echivalează cu dublul salariului mediu. Munca fizică şi-a pierdut din atractivitate, occidentalii preferă slujba uşoară, intelectuală, concurează acerb pentru posturile bine plătite, chiar dacă satisfacţia nu-i pe măsură.
Nu mai moştenim meseria părinţilor, ci de regulă avem cu totul alte profesii, introduse prin noile tehnologii. Dar conştiinţa a rămas la fel, fiecare trebuie să înţeleagă semnificaţia muncii pe care o face, scopul fiind nu atît obţinerea de mijloace pentru subzistenţă, cît obţinerea satisfacţiei în muncă şi a sentimentului că participi la producerea a ceva util şi durabil. Cînd produsul la care lucrezi este de slabă calitate, munca va fi în zadar pentru toţi.
Apreciem munca din ţările protestante, făcută cu evlavie, ca o datorie spirituală ce merge pînă la negarea sinelui. Timpul liber este folosit ca lucrătorul să revină la esenţa sa umană, la conştiinţa de sine. Azi, munca are intensitate maximă, cu 10 minute de pauză la fiecare oră, iar norma de muncă pune presiune şi omul va intensifica ritmul peste cel normal, ceea ce face ca uzura să crească şi satisfacţia să scadă, deci în timpul liber nu va reuşi să-şi recupereze forţele.
Munca de calitate îi dă demnitate celui care o practică, nu se simte exploatat şi se regăseşte în ceea ce face. Managerii au datoria să umanizeze condiţiile de muncă şi să distribuie echitabil bunurile produse în comun. Respectul trebuie asigurat pentru fiecare în parte ca om, dar şi după munca sa, astfel încît să-şi găsească jobul potrivit pentru el şi pentru scopul său în viaţă. Ne paşte pe toţi pericolul să devenim dependenţi de muncă, maşină, telefon, internet, PC, oraş, deci trebuie să căutăm mai abitir viaţa privată, natura, familia, prietenii, iar iluziile, banii, puterea, senzaţiile tari n-ar trebui să ne domine.
