Triplă şi dublă în primul meci pentru 7-9

0
45

AS Independenţa Baia Mare – AFC Fair-Play Bucureşti 5-1 (3-0)
În primul meci pentru locurile 7-9 al Ligii 1 la fotbal feminin, AS Independenţa Baia Mare nu a întâmpinat niciun fel de probleme în a cuceri toate punctele din confruntarea de acasă, de duminică, cu AFC Fair-Play Bucureşti, 5-1 (3-0).
„Domniţele râului” au marcat chiar în primul minut, prin golghetera Ioana Borodi, iar scorul de neprezentare până la pauză a fost completat prin dubla realizată de Marinela Cotoş (20 şi 25). Ioana Borodi a izbutit tripla în partea secundă, cu un gol marcat din penalty în minutul 59 şi un altul în minutul 64. Oaspetele au înscris golul de onoare în minutul 67, autoare Otilia Rofel. • AS Independenţa Baia Mare: Alexandra Ionescu – Cosmina Rotari, Camelia Daneliuc, Diana Pop, Andrada Rakos (Gabriela Ţiţu ’49) – Andreea Pop, Laura Desmerean (căpitan), Luciana Dragoş – Denisa Predoi, Ioana Borodi, Marinela Cotoş (Daiana Oneţ ’54). Antrenor: Liviu Ivasuc.
AS Independenţa are planificată o nouă etapă la mijlocul acestei săptămâni, miercuri, 22 mai, la CSŞ Târgovişte, de la ora 11.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.