Cuvintele părăsite

0
81

Am fost mulţi, suntem azi şi mai mulţi cei care ne ruşinăm de hidoşenia spectacolului alunecat pe calea netrebniciei… Avem, spus la propriu, su­fi­cienţi actori de mare talent la datorie, în faţa veseliei, a dramelor, intrigilor, a nevoilor sufletului. Nu se poate ca atâtora dovediţi în confuzie totală să le spuneţi că Pământul e plat şi că Soarele se învârte în jurul Pământului, singura dovadă de măreţie a universului pentru el, nou creat, Cuvintele voastre, oameni ce purtaţi o responsabilitate, sunt vinovate odată cu voi, dacă îndeamnă, trezesc aşteptări peste măsura putinţei ,,după noi potopul”. Nu onoraţi brambureala… Luciditatea e chemată să micească rătăcirile.
Imperioasă chemare, au prins curaj mai tineri, mai bătrânei să facă declaraţii de iubire, bolborosesc, unii închid ochii şi-şi mişcă limba, alţii doar îşi rotesc ochii, buzele, capul, mâinile, toate spre a cuceri în toate direcţiile, apropiindu-se de urechile, obrajii unor tinere, presupuse a aştepta suspine, da e în regulă…
De aici încercările trec în faţa oglinzii, imediat în agora noastră. Şi ce dacă urechile se simt nenorocite, fiindcă el, de orice vârstă ar fi, nu are, nu avea chemare pentru funcţia denotativă a limbajului. Închipuirea dă o şansă funcţiei emotive. Se poate continua cu gângureala, poate să vină din tufiş saltul iepurelui, plictisit de aşteptare. Oricum nenorocirea nu poate fi dată, dovedită de prima încercare, iar cuvintele atât de confuze n-au cum să roşească, cum nu-şi arată culoarea iepurele care nu mai apare.
Bezna nu lăsă cerul senin, nenorocirea vă este scrisă în orizontul simţirii, în festinul programat de interesele, vai, a prostirii. Năucitorii vorbesc despre lucrul pe care nu-l înţeleg, nu l-au înţeles nici cei de la care l-au auzit, dar speră că vor epata.
Acum cu libertăţile noi, oratorii de ocazie îşi adaptează profilul de vajnici luptători naţionali, cetăţeni ce-i poartă în suflete pe Burebista, Decebal şi Traian, trecând apoi prin toţi ceilalţi domnitori măreţi. Metalul nobil din care s-a născut neamul spune; iată-ne, bună dimineaţa, început de mandat, cuvintele sunt date pentru umerele noastre tari la înaintare şi asta am dovedit-o în ultimii ani.
Un mare păcat, atâtea construcţii lingvistice ce izbesc, se dovedesc a fi sofisme, nu slujesc adevărul, sunt oferite pentru a satisface o relaţie, o obligaţie, o altă imposibilă aşteptare în van. Soarta le va spune simplu, sunteţi însetate, sunteţi părăsite doar că nu se înţeleg soarele cu apa, , nu are cum să se ridice curcubeul.
Interesantă simbolistica, ex: a ochiului, a soarelui, săgeaţii, trandafirului ş.a.m.d, dă reprezentări a ceea ce, la un anumit grad de cultură, se presupunea că poate fi esenţial în purtarea unui mesaj şi e bine venită dacă îşi simte, rotungeşte prin metaforă rolul, dar de atâtea ori îşi arată neclaritatea. Neclaritatea, excedând cu mult pretinsele funcţii metaforice, fiindcă marea parte a receptorilor nu rezonează, nu-şi poate forţa imaginaţia după dispoziţiile formatorului de opinie.
O critică a toţi şi a toate, defavorizează mult adevărul şi dreptatea, diferenţele. Vorbitorul, condeierul face implicit favoruri nedreptăţilor şi ce-ar putea spune în alăturările, remarcile sale: nimic nu-i perfect pe lume.
Cuvintele voastre sunt vinovate odată cu voi, dacă îndeamnă, trezesc aşteptări peste măsura putinţei ,,după noi potopul”.
Neplăcută e azi, la noi, libertatea grosolăniei, infirmităţii, a premiselor lipsite de dovezi, fidelii lor cu limbă, ochi , urechi, rar riscă penalităţi, în plus destui poartă carnetul de imunităţi.
Criticul crede că şi-a adus obolul şi atunci când nu nimereşte esenţa, chiar inversează obiectul ce-i era încredinţat spiritului său aplicat. Îi va fi la îndemână să spună că voia să fie neimplicat, să nu apară că l-ar fi captivat vreo tendinţă din afară.
Mai vin cuvintele să-şi acopere, întrerupă în disperare preopinenţii, adversarii de platou, contextual, scopul fiind ca auditoriul să nu priceapă nimic din replicile celor de o altă părere, după angajamentele perfectate cu mult înainte, după pariul de a închide gura, la nevoie de a asurzi, a stopa înaintarea adversă, auditoriul să nu priceapă nimic din replicile ce susţin un alt punct de vedere, e în joc şi cunoscuta latinitate.

,,Să fie ascultată şi cealaltă parte” Seneca

Atât de necesară şi de promiţătoare cugetarea marelui înţelept Seneca, în a găsi dreptatea şi adevărul, imboldul de a le urma cursul, iată că disputele de azi ale celor care ar trebui să dialogheze se remarcă adesea prin grosolănia, dizgraţia servită de competitori, dispreţul însoţit de o mare doză de enervare.
Daniel MUREŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.