Lista beneficiarilor „Euro 200”

0
47

Joi, 30 mai, pe site-ul euro200.edu.ro, va fi afişată lista beneficiarilor “Euro 200”.
Potrivit calendarului, în perioada 31 mai – 20 iunie, se vor depune şi se vor evalua contestaţiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afişarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menţionată anterior. Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se va face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităţilor de învăţământ/universităţilor, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie – 10 octombrie. Beneficiarii acestui program sunt elevii/stu­denţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.