Semnale pentru Europa

0
32

Scriam, în ziarul de ieri, că așteptăm din partea candidaților europarlamentari, acum unii sunt aleși, să ne lămurească în ce ape se scaldă Uniunea Europeană. Ce bine va veni din partea ei pentru români, dar mai ales cu ce se va confrunta în vremea care vine. Puține reușite. Am făcut un inventar de probleme care rulează pe ecranul Europei. Pe care le-am risipit în multe texte. Confratele Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român contemporan, jurnalist la Paris, a identificat câteva semnale de alarmă pentru Europa. A nu le lua în seamă ar echivala cu o incredibilă orbire, apreciază Matei. Care sunt avertizările? Fără unitate, Europa va deveni o pradă pentru puterile care vor să facă regulile pe planetă. Le putem ușor identifica după nume: Statele Unite, Rusia, China, ori India, care nu se numără printre prietenii Uniunii Europene. De ce americanii nu se dovedesc a ne fi apropiați? Autorul crede că un motiv ar fi proiectul comunitar de civilizare a capitalismului. Are ceva mistere acest motiv, rămâne să-l deslușim. Apoi, islamul radical vede în vechiul continent un spațiu fragil, ușor de cucerit, fără violență, doar cu ademeniri democratice.
Că doar democrația este un spațiu de liberă exprimare a convingerilor! Mergând pe ideea președintelui Macron, autorul crede că fără o armată proprie, și fără o apărare autonomă, Uniunea Europeană nu va putea avea o diplo­ma­ție credibilă, și nu va putea sta la masa marilor negocieri. Frontierele permeabile vor fi o invitație la imigrația clandestină. Dar și un mod mai lejer de propulsare a partidelor de extremă dreaptă. Societatea europeană, așa cum este configurată acum, nu va aprecia un trai mai prost pentru copiii ei. Adulții de astăzi lasă o Europă cu resurse pe cale de epuizare, cu un mediu cu multe semne de întrebare, cu o democrație care se cere primenită.
Este pusă sub observație și problema libertății. Competiția fără milă, fără reguli, cinică, ruinătoare pentru spirit și trup nu poate ocroti valorile umane. Duce la inegalități greu de suportat. Un popor fără elite este ca o navă în derivă. Când elitele, prin forme diferite, sunt rupte de cei mulți, ele sunt apte de desconsiderare ori de neluare în seamă. Din Franța se vede că elitele politice au luat-o pe un drum greșit, de unde și numeroasele revolte antisistem. A se vedea neoboseala vestelor galbene.
Pe plan economic, Europa dă semne de neliniște. Cei care se pricep la mecanismele dezvoltării economice spun că lupta, în materie de inteligență artificială, se dă între Statele Unite și China. Viitorul va fi dominat de acest miracol al minții umane. Comentatorii constată dileme surde, chiar între Vestul și Estul Europei. Prin cancelariile discrete se vehiculează păreri ale unor țări răsăritene, integrate în Uniunea Europeană, care spun că nu au avut același destin istoric. Au avut soarta opre­saților, deci nu au aceleași datorii morale de plătit.
Nu s-a uitat comportarea europeanului înfumurat, care privește de sus Estul. Dar Estul și Vestul, acum, se rotesc după un principiu comun, de unde și dificultatea de a împărți povara datoriei morale. Diferențe, știute și de noi, sunt evidente și astăzi. Cum ar fi fondurile europene, subvenția la hectar etc. Nu toate aceste semnale pentru Europa pot fi deslușite de cei care au fost puși pe listele partidelor politice. Dar totuși, două, trei. Mai ales din partea celor care au scaunele calde de câteva mandate. Eu mi-am făcut datoria. Poate cineva le va lua în seamă. Ori poate vor descoperi altele, care pun Uniunea Europeană în alertă. Ori îi asigură coeziunea.
Aștept primele lămuriri. Că votul l-am dat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.