Amenzi în domeniile imobiliare, produse tradiţionale, cosmetice, servicii funerare

0
64

Zeci de controale au efectuat comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş în prima parte a anului. Tematicile au fost dintre cele mai diverse: de la serviciile imobiliare până la comercializarea mierii, a produselor tradiţionale, vânzarea cosmeticelor sau serviciile de înfrumuseţare.
În domeniul imobiliar, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat 14 operatori economici, fiind constatate abateri la 3 agenţi economici. Deficienţele au făcut referire la lipsa afişării denumirii firmei şi la neafişarea preţurilor, motiv pentru care s-au dat 2 amenzi şi un avertisment.
Tot în primul trimestru, s-au avut în vedere şi produsele tradiţionale. “Am făcut controale cu privire la comercializarea mierii. Au fost verificaţi 12 operatori economici. la aceştia a fost controlată cantitatea de 113 kg de miere în valoare de 2.034 lei. Am aplicat 2 avertismente. Abaterile au fost pentru deficienţe de etichetare. De asemenea, s-a urmărit modul de comercializare a produselor tradiţionale şi a reţetelor consacrate. Au fost verificaţi 7 operatori economici şi o cantitate de 179 kg, însă nu au fost aplicate sancţiuni”, a declarat comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş, Dacian Manoliu.

Dacian Manoliu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş

În prima parte a anului, au fost efectuate verificări referitoare la comercializarea cosmeticelor. Au fost vizaţi 20 de operatori economici şi a fost controlată o cantitate de 15.156 de produse în valoare de 530.540 lei. S-au dat date 5 amenzi în cuantum de 4.500 lei şi 4 avertismente. La produsele cosmetice au fost probleme ce ţin de lipsa traducerilor şi de etichetare. Pe de altă parte, au fost avute în vedere şi serviciile de înfrumuseţare, controalele lăsându-se cu 5 amenzi în cuantum de 5.600 lei. Dacian Manoliu a mai arătat că verificări s-au făcut şi la fast-fooduri şi pizzerii, la comercializarea florilor, produselor textile, a bicicletelor, motoretelor, trotinetelor, dar şi în autogări, baruri şi cafenele. Nu au fost întâlnite abateri grave, aspectele negative au fost legate în principal de etichetarea incompletă, neafişarea telefonului consumatorului, lipsa autorizaţiei.

Servicii funerare… cu “cântec”

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş au verificat recent serviciile funerare. Au fost controlaţi operatorii economici din domeniu, dar şi cimitirele. Nu toate aspectele au fost pozitive. Comisarul-şef adjunct de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş, Dacian Manoliu, a precizat că s-au găsit probleme legate de modul de întreţinere a cimitirelor, de lipsa salubrizării. În acest context au fost informate instituţiile abilitate: de la primării până la episcopie. “Am sesizat instituţiile abilitate. Am făcut adrese inclusiv către episcopie să verifice şi ei şi să le pună la punct. Cimitirele s-au transferat de la unii la alţii, nu e primăria, e parohia, preoţii abia le-au preluat. Noi ne-am făcut datoria să verificăm, să îi informăm, să îi consiliem. Vom reverifica să vedem dacă s-a ţinut cont de recomandările noastre”, a precizat Dacian Manoliu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.