Tabere pentru copii la „Sfânta Maria”

0
209

Surorile Baziliene de la mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare vor organiza vara aceasta două tabere pentru copii. Cea dintâi, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, va avea loc între 17 şi 20 iunie, îndrumător fiind sr. Maximiliana, OSBM. Tema propusă va fi „În cine am încredere”. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, tabăra se va derula între 30 iunie şi 3 iulie, îndrumător M. Marcela, OSBM, cu tema „Toate pânzele sus – Cartea profetului Iona”. Persoană de contact pentru tabere: sr. Bernadeta, OSBM, telefon 0743-737.131. În perioada 29-31 august, mănăstirea „Sfânta Maria” va găzdui exerciţii spirituale pentru fete, cu tema „Drumul spre Fericire” (îndrumător M. Marcela, OSBM). De asemenea, între 12 şi 19 septembrie, sunt programate exerciţiile spirituale pentru preoţi (predicator, pr. Olivo Bosa, SJ). În afara programului propus, mănăstirea este deschisă să primească, în limita spaţiului disponibil, propuneri de activităţi similare, organizate de către asociaţii, preoţi, voluntari, cercetaşi. Totodată, mănăstirea asigură, contraofertă, cazare şi masă pentru grupuri de 30 de persoane cu posibilitatea de a participa şi la programul de rugăciune al comunităţii de surori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.