Alegeri în organizaţiile Pro România din Maramureş

0
55

Organizaţia judeţeană Pro România se pregăteşte de alegeri. De săptămâna viitoare, vor începe alegerile în organizaţiile locale ale partidului. Sarcina de partid a fost trasată în cadrul şedinţei Delegaţiei Naţionale organizată în 9 iunie de preşedintele Pro România, Victor Ponta. Alegerile la conducerea filialei maramureşene a partidului au fost programate pentru septembrie, lună în care va fi stabilit şi candidatul pentru alegerile prezidenţiale.
Preşedintele Pro România Maramureş, Viorica Marincaş, a declarat că în primul weekend din septembrie, va avea loc Congresul Naţional al partidului în cadrul căruia va fi nominalizat candidatul pentru alegerile prezidenţiale. În ce priveşte alegerile locale şi parlamentare, oficialii partidului îşi doresc cât mai multe mandate de primari, viceprimari şi parlamentari, dar încă nu au stabilite numele pe care vor miza la viitoarele competiţii electorale. S-a stabilit însă ca Pro România să nu facă alianţe electorale cu PSD şi PNL.
Pe de altă parte, în cadrul delegaţiei naţionale s-a luat decizia ca în cazul trecerii moţiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă să fie susţinut pentru funcţia de prim-ministru, Sorin Câmpeanu. Pentru postul de comisar european, Pro România merge pe susţinerea Corinei Creţu.
În acelaşi timp, Viorica Marincaş a făcut cunoscute şi celelalte decizii luate la şedinţa din 9 iunie. “Una din deciziile importante a fost aceea de modificare a legii finanţării partidelor politice, sumele primite ca subvenţie să se reducă la nivelul celor din 2018, cu 90%. E timpul ca politicienii să înţeleagă că muncesc pentru oameni şi oamenii pentru politicieni. Am trecut printr-o campanie grea şi s-a făcut campanie cu banii din buzunarul fiecăruia care a decis pentru oameni, pentru respectarea principiilor şi valorilor să facă politică”, a spus liderul organizaţiei judeţene.
Printre ţintele partidului se află semnarea contractelor prioritare din cadrul Programului Operaţional Infrastructură: de la construirea celor trei spitale regionale până la realizarea celor două autostrăzi: Autostrada Moldovei şi Autostrada Piteşti-Sibiu. Pro România mai cere reformarea Ministerului de Interne, schimbarea ministrului Carmen Dan şi îmbunătăţirea capacităţii Poliţiei de Frontieră în perioadele de vacanţă, soluţionarea incidentelor de la Valea Uzului, organizarea alegerilor pentru primari şi preşedinţii Consiliilor Judeţene în două tururi şi implementarea legii privind votul electronic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.