În Baia Mare • Resturi de porci mistreţi la… tomberon

0
148

Cineva, care a dus deşeurile menajere la un container, situat în faţa bisericii de pe Valea Roşie, a văzut, stupefiată, bucăţi din două cadavre de mistreţ. Cum era şi firesc într-o astfel de situaţie, s-au sesizat instituţiile abilitate, respectiv poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul IPJ Maramureş, alături de reprezentanţi ai DSVSA şi AJVPS, care au efectuat cercetări la faţa locului, pentru a stabili împrejurările în care au ajuns la tomberon resturi din animale sălbatice.
Două capete ce provin de la exemplare de mistreţ precum şi resturile biologice găsite au fost ridicate de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare în vederea efectuării unei examinări medico-veterinare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să dispună măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.