Fetiţa României

0
38

Cazul dramatic al Simonei Lucan, înfiată de o familie din SUA cu sprijinul judecătorilor din apel, care au trecut peste dorinţa rudeniilor, asistentului maternal şi a copilului însuşi, obligă societatea românească să-şi revizuiască atitudinea faţă de justiţie, care încalcă flagrant drepturile copilului. Opinia fetiţei de 8 ani n-a contat şi cei trei judecători au decis pe loc să schimbe decizia dată de tribunal şi să aprobe adopţia internaţională. Contează acum părerea românilor, care cer schimbarea Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei şi anularea adopţiei internaţionale a Simonei!
Articolul 43 scrie că adopţia poate fi încuviinţată doar după ce copilul a fost încredinţat pentru 90 de zile familiei care doreşte să îl adopte, pentru a vedea dacă există potrivire între adoptator şi adoptat, ceea ce practic înseamnă că decizia finală îi aparţine copilului. În cazul Simonei, această condiţie n-a fost îndeplinită, deci decizia este nulă – probabil de aceea nu pot scoate copilul din ţară. În cazul adopţiei internaţionale, se pune şi condiţia ca adoptatorul să fie cetăţean român şi să nu existe o altă cerere de adopţie de la un cetăţean român cu reşedinţa în România. În cazul Simonei, asistentul maternal a făcut cerere de adopţie!
Judecînd după aceste informaţii, ar trebui ca judecătorii să dea o altă hotărîre, de declarare a nulităţii adopţiei. Aceste consecinţe ale aplicării legii sînt legate de Legea adopţiei, care precizează că un copil nu poate fi adoptat de o familie dacă nu există o perioadă de potrivire de trei luni (termenul ar trebui prelungit la 6 luni sau chiar 1 an) şi dacă la finalul acestui timp adoptatul nu-şi dă acordul în mod public.
Justiţia română şi sistemul public de adopţie au deficienţe, cum s-a văzut în cazul procurorului care s-a substituit executorului judecătoresc, punînd sub semnul întrebării întreaga justiţie. Iar managerul adopţiei a abuzat de funcţia sa, forţîndu-l pe asistentul maternal să renunţe la adopţie, ceea ce este un act antiromânesc, căci populaţia ţării se reduce cu un om frumos şi deştept cum este Simona (fetiţa de romi părăsită la naştere de mama sa). Statul român, printr-un abuz de drept săvîrşit de instituţiile judiciare şi de protecţie a copilului, este astfel supus unor comandamente paralele, care au dus la violenţa asupra copilului, Simona fiind umilită în public de un procuror rezist!
În ajutorul fetei au sărit cetăţenii din Baia de Aramă şi opinia publică naţională, care cer stoparea înfierii („vînzării”) copiilor din orfelinate, fără acordul lor. Sorina a fost expusă, demnitatea sa fiind afectată – părinţii adoptivi au făcut publice bolile de care suferă fiica lor: pneumonie, parazitoză, malnutriţie (stare de slăbiciune fizică), ca să-l acuze pe asistentul maternal şi să-şi scuze comportamentul lipsit de afecţiune. Ar fi trebuit să se abţină, de vreme ce nu pot demonstra că acuzaţia de „trafic de organe” a fost făcută de familia asistentului maternal.
Imediat după revoluţia din 1989, înfierea copiilor orfani a fost o afacere bănoasă pentru avocaţii români. Parlamentul de atunci a deschis adopţiile internaţionale, astfel că din Maramureş 90 de copii din orfelinate au fost luaţi de familii din toată lumea. Am scris atunci un articol în care deplîngeam situaţia: nu sîntem în stare să ne creştem copiii! Azi, situaţia este aceeaşi, copiii sînt umiliţi de stat şi adoptaţi fără voia lor. O astfel de înfiere internaţională costă familia peste 30.000 de dolari, suma finală fiind probabil de 50.000-60.000 de dolari.
Să avem o atitudine etică, să nu acceptăm adopţiile aranjate între adulţi. Preşedintele României şi noi toţi ar trebui s-o înfiem pe Simona Lucan!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.