“Oamenii trebuie învățați și apoi certați”, spune profesorul universitar Gheorghe Sarău

2
255

• Invitat la un seminar de la Finteușu Mic

Finteușu Mic, un sătuc în care nu se întâmpla mare lucru până acum câțiva ani, a ajuns să găzduiască evenimente importante, care sigur vor rămâne în memoria colectivă și vor produce schimbări în bine în viitorul nu foarte îndepărtat.
Cel mai recent eveniment de la Finteușu Mic l-a avut ca invitat pe prof. univ. dr. Gheorghe Sarău de la Universitatea Bucu­rești, dascălul care a pus bazele învățământului pentru romi din România, realizând primul manual de studiu al acestei limbi în școlile primare, primul curs care s-a predat la facultate și primul dicționar romani.
Prezența acestuia în mica localitate maramu­re­șeană nu a fost întâmplătoare și face parte dintr-o serie de evenimente pe care Asociația ASSOC, prin proiectul “Integrarea – soluție a modernizării comunității”, și-a propus să le organizeze în comunitate ca să ajute cu informații și exemple de urmat, mai ales că mulți dintre localnici sunt romi și sunt obișnuiți să se izoleze, desconsidere ori să nu își acorde nicio șansă.
Lecția deschisă susținută de profesorul universitar Gheorghe Sarău în fața celor prezenți la seminarul “Integrare și Incluziune”, desfășurat în data de 9 iulie, a venit la momentul oportun. Acesta le-a vorbit despre soluțiile de bună relaționare dintre etnicii romi și români și cât de important este ca membrii grupului să-și cunoască și respecte cultura și obiceiurile.
La Finteuș, au fost pre­zenți o mulțime de dascăli și foști elevi ai profesorului, persoane venite nu doar din Maramureș, ci și din Satu Mare și Sălaj. Lor li s-a spus despre nevoia educării romilor și crearea de elite din rândul acestei etnii.
Gheorghe Sarău a spus că romii au fost ținuți prea mult timp în robie și departe de școală, iar acum societatea trebuie să facă ceva pentru ei. “Noi plătim pentru ceea ce le-am făcut mai demult. Trebuie să îi înțelegem și să le arătăm căile de rezolvare pentru problemele lor. De exemplu, pentru abandonul școlar nu este responsabil părintele. El este ultimul care să fie tras la răspundere. Înainte trebuie văzut ce face dascălul, școala, poliția și alte instituții ale statului”, a declarat dascălul.
Concluzia transmisă participanților la seminarul de la Finteușu Mic a fost aceea că “oamenii trebuie învățați și apoi certați”, iar astfel menta­li­tățile se pot schimba în folosul tuturor.
Seminariile organizate de ASSOC prin proiectul “Integrarea – soluție a modernizării comunității” se vor relua în toamnă, iar pe lista invitaților figurează și alte personalități române cu o contribuție importantă la combaterea discriminării și integrarea socială a etniilor minoritare. (m.m.)

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.