Risipa din învăţămînt

0
47

Vacanţa este un timp de reflecţie pentru decidenţii din educaţie care ţin ca elevul să fie în centrul sistemului, iar părinţii să fie parteneri respectaţi. Dorim mai ales ca banii contribuabililor să fie folosiţi de sistemele preuniversitar şi universitar eficient şi transparent. Dar actualul ministru are alte preocupări, de vreme ce vrea să candideze la preşedinţie!
Din experienţa ultimilor ani, constatăm că principala frînă în eficientizarea cheltuirii banului public în educaţie sînt conducătorii şi abia apoi cadrele didactice. Cu toţii ascund defectele sistemice şi ridică ţinte false. La început, se spunea că educaţia este subfinanţată şi de aceea are o calitate proastă. Acum însă, cînd sistemul este bine finanţat, vina este aruncată pe elevi şi părinţi – care nu vor să înveţe, iar părinţilor nu le pasă!
Statul alocă anual circa 5 miliarde de euro pentru educaţia celor 3,5 milioane de elevi şi studenţi, sumă la care se adaugă cheltuiala pe care o fac familiile. Contribuabilii sînt interesaţi ca alocările bugetare să fie utilizate de şcoli cu eficienţă, iar cel mai eficient trebuie să fie cadrul didactic, pentru a transmite informaţia de la vechea la noua generaţie. Probabil aici se risipesc cei mai mulţi bani şi aici ar trebui să insiste ministrul, pe controlul calităţii muncii didactice şi scoaterea din grilă a celor care care nu corespund vremii.
Cheltuim mulţi bani pe manuale, dar ştim bine că majoritatea elevilor nu le folosesc nici la clasă şi nici acasă, sursa lor de informare fiind exclusiv internetul, prin intermediul smartphone-ului. Copiii sînt la fel de capabili ca generaţiile anterioare, dacă omul de la catedră reuşeşte să le trezească interesul şi pasiunea pentru nou. În condiţiile înjumătăţirii numărului de elevi, ar trebui ca efectivul de cadre didactice să scadă proporţional. La şcoala X, din 3.000 de elevi mai sînt 1.500, dar numărul de profesori a rămas tot de o sută!
Multe şcoli săteşti au fost desfiinţate şi elevii sînt transportaţi în centrul de comună, dar populaţia şcolară scade în continuare, spre disperarea profesorilor. Creşte doar numărul copiilor romi, care devin majoritari în multe localităţi (există sate majoritar româneşti, dar 90% dintre şcolari sînt romi). Şcolile de la oraş, altădată cu orar în două schimburi (dimineaţă şi după-amiază), acum au săli de clasă goale, renovate, cu bănci noi… Apar deja şcolile părăsite, pe care comunitatea le foloseşte în alte scopuri (sală de pomene…).
Statul a dublat salariile în învăţămînt, dar atribuţiile au rămas aceleaşi, norma didactică fiind tot de 18 ore pe săptămînă. Normal ar fi să crească şi calitatea educaţiei. Conducerea ministerului ar putea să renunţe la sistemul cantitativ cu zece clase – nu este obligatoriu ca toată lumea să aibă diplomă de bacalaureat şi nici de licenţă de studii superioare. Ar fi apoi momentul ca nu doar elevii să fie evaluaţi la clasă, ci şi profesorii, iar cea mai eficace metodă ar fi supravegherea audio şi video nu doar la examenele de capacitate şi bacalaureat, ci zi de zi.
Statul plăteşte serviciile şcolare, însă nu le controlează calitatea, astfel că se ajunge în situaţia absurdă ca elevi de nota 4 să fie promovaţi de profesori – se compromit pentru a-şi salva slujba. Sistemul este scump şi inferior, iar ministrul nu reacţionează, pare anesteziat. Nici clasa zero nu-i în interesul copiilor (pierd un an de copilărie), iar Şcoala Altfel încarcă nejustificat bugetul părinţilor, nu al statului. În timp ce contribuabilii (părinţii) astupă aceste găuri bugetare negre, ministrul păstoreşte un domeniu în care din 250.000 de elevi ce termină liceul doar jumătate îşi iau bacalauratul. Noi ne dorim şcoli cu profesori de calitate, plătiţi strict după cantitatea şi calitatea muncii, de pe băncile cărora să iasă oameni deschişi, cu gîndire flexibilă şi cultură generală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.