Justiţia neagră

0
41

Nivelul de încredere a cetăţenilor în imparţialitatea şi independenţa procurorilor şi judecătorilor a scăzut de la 50 la 25%, după ce presa a dezvăluit abuzuri. Politicienii au obligaţia să ia măsuri legislative pentru ca înfăptuirea dreptăţii să revină la normal, după discuţii aplicate cu toate părţile interesate!
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apără magistraţii de imixtiunile în rechizitorii şi sentinţe, iar pe cei cu reputaţie proastă îi poate exclude din corpul profesional. Cu alte cuvinte, CSM este un fel de asociaţie profesională ce urmăreşte interesele magistraţilor şi nu ne putem aştepta să contribuie la garantarea respectării legii şi la regăsirea echilibrului în activitatea justiţiei.
Orice sistem trebuie supus unui control indepedent şi nu avem argumente că CSM ar putea să facă o „curăţenie” în justiţie. Nu îi va elimina pe judecătorii şi procurorii de slabă calitate profesională, lipsiţi de etică şi morală, care au rea-credinţă şi reputaţie proastă! Dimpotrivă, CSM are scopul să-i apere pe magistraţi, nu să-i critice sau să-i dea afară din castă!
Justiţia este însă un serviciu public în serviciul cetăţenilor, finanţat de contribuabili, ca urmare politicienii, ca reprezentanţi ai alegătorilor, au obligaţia să supravegheze sistemul, pentru ca actele de justiţie să fie drepte, legale şi de bun-simţ. Însă iată că secţia pentru procurori a CSM a decis că procuroarea care a agresat-o fizic şi psihic pe Sorina Lucan nu a greşit cu nimic, deci n-a fost suspendată din funcţie. De vreme ce CSM nu lucrează în interesul cetăţenilor, ar trebui să se finanţeze din cotizaţiile plătite de magistraţi, nu din fonduri publice!
Scopul fundamental al justiţiei este să contribuie la echilibrul social prin respectarea legii, însă instituţiile din sistem o aplică în mod arbitrar şi îşi neglijează responsabilităţile. Justiţia se află într-o perioadă tulbure, este instabilă şi necredibilă. Bazată pe conştiinţa magistraţilor, justiţia a deraiat şi trebuie menţinută în limitele legii prin controale independente.
Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins solicitarea Inspecției Judiciare de suspendare a Mariei Pițurcă, procuroarea care a luat-o cu forța pe Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, şi a dus-o la familia adoptivă. Sistemul îşi protejează membrul cercetat disciplinar şi penal, metoda folosită fiind minciuna, chiar dacă în joc este soarta unui copil nevinovat. Sistemul pare interesat să facă zid în jurul alor săi, demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul Sorinei la integritate fiind neglijate.
Corupţia şi frauda sistemică sînt subestimate şi devin instituţionale. Avem nevoie de o altă politică judiciară, care să depisteze aceste infracţiuni antiumane. Carta drepturilor fundamentale a UE prevede egalitatea de tratament, că situaţiile similare nu pot fi judecate diferit. În cazul Sorinei, un judecător a hotărît într-un fel şi al doilea a decis definitiv pe dos, acum urmînd al treilea… Cum justifică sistemul aceste decizii contrare, în acelaşi dosar?!
Considerăm că puterea judecătorească acţionează excesiv, judecătorii se cred infailibili, nu iau seama la lege, ci o speculează. Scriu decizii abuzive, în manieră închisă, fără să caute adevărul convingător. Nu mai dorim ca legile să fie interpretate şi aplicate în mod diferit, pînă la contrariu, de la o instanţă la alta. Avem nevoie ca dreptul să fie aplicat uniform în ţară, pentru a cîştiga încrederea cetăţenilor şi a-i face să se simtă protejaţi.
Monitorizarea aplicării legilor şi supravegherea conduitei magistraţilor sînt atribuţii ale statului de drept, iar cetăţenii au dreptul să primească servicii juridice de calitate, ei fiind poporul contribuabil. Politicienii şi administratorii justiţiei au obligaţia să se asigure, prin autorităţi independente, că instanţele nu fac abuzuri!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.