Festival fotografic în Maramureş

0
46

În perioada 13-21 iulie 2019, a avut loc a V-a ediție a Festivalului Fotografic organizat de Global Photography Union (GPU) în România, care are membri în lumea întreagă. Au participat 122 de persoane din 23 de țări, iar pe parcursul a trei zile, respectiv între 17 şi 19 iulie, participanții au vizitat județul Maramureș, unde au văzut bisericile de lemn UNESCO, au urcat pe Vaser cu Mocăniţa şi apoi au fost la o clacă la coasă în Muzeul satului din Sighetu Marmaţiei.  18 iunie 2019, cursanții s-au deplasat la Vișeu de Sus. La plimbarea cu Mocănița, aceștia au fost însoțiți de Dan Carpov, șeful Biroului de Promovare Turistică, Serviciul Relații Publice și de Marius Mureșan, consilier în cadrul aceluiași birou din cadrul Consiliului Județean Maramureș. Ultima zi în Maramureș, respectiv vineri, 19 iulie, toți participanții au vizitat Muzeul Satului din Sighetu Marmației, unde a fost organizată o clacă de coasă.
“Față de edițiile anterioare ale festivalului, ediția din România s-a bucurat de participarea cea mai numeroasă, iar participanții au reușit să surprindă fotografii inedite, prin care Maramureșul va fi promovat în întreaga lume”, a declarat Flavian Săvescu, reprezentant al GPU România.
Claudio Calosi, vicepreședintele GPU, s-a declarat încântat de alegerea locației pentru acest an: ”Am fost siguri că Maramureșul este un loc impresionant pentru fotografie. Este uimitor să vedem că participanții s-au declarat entuziasmați de faptul că au avut oportunitatea de a vedea aceste minunate meleaguri”.
Și Manolis Metzakis, președintele GPU, a subliniat că “fiecare zi a fost diferită din punct de vedere a frumuseții locurilor, iar traseul Mocăniței a fost minunat”. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.