În Ţicău, Campus estival pentru copii şi tineri

0
18

Preoţii greco-catolici din Sălsig, Băseşti, Oarţa de Jos şi Sălişte, în colaborare cu animatorii şi conducerea Asociaţiei Tineretului Catolic Maramureş, dar şi cu lideri cercetaşi au organizat, între 5 şi 7 august, un campus estival pentru copiii şi tinerii din parohiile pe care le păstoresc. Activităţile au avut loc în localitatea Ţicău.
În prima seară a campusului, cei 24 de participanţi au vizionat un film din mesajul căruia au sesizat rolul emoţiilor şi legătura emoţiilor cu fericirea. Copiii şi tinerii au devenit curioşi şi au pus întrebări, dialogând cu preoţii prezenţi care au transmis învăţătura catehetică despre bucurie, fericire, despre fericiri, lumea materială – lumea spirituală, despre darurile primite care trebuie înmulţite şi transmise mai departe. Tinerii din tabără au contribuit la sarcinile voluntarilor şi animatorilor descoperind bogăţia co-participării la realizarea sarcinilor curente din campus. Pregătirea pentru Sfânta Liturghie a inclus atât partea spirituală, cât şi partea tehnică, fiind construit un altar din lemn de către tinerii grupului, prin metode tradiţionale. Centrul şi vârful campusului estival a fost constituit de celebrarea în natură a Sfintei Liturghii, aniversând şi comemorând Schimbarea la Faţă a Domnului. În ultima seară, momentele de expresie artistică în jurul unui foc de tabără s-au încheiat cu un moment de linişte şi adoraţie euharistică. Despărţirea la finalul campusului a avut loc cu emoţii şi promisiunea de a repeta această experienţă. Pe parcursul campusului, activităţile au fost coordonate şi de două voluntare din Franţa, experte în activităţi cu copiii, venite pe o perioadă de o lună pentru activităţi socio-educative la invitaţia Fundaţiei pentru educaţie “Sfântul Vasile cel Mare”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.