Liliana Mocanu: de la director general la o companie auto din Baia Mare la propria afacere în Barcelona

0
1078

Liliana Mocanu este maramureşeancă prin adopţie. S-a născut în Bârlad, dar s-a stabilit în Baia Mare în 2011. Timp de 10 ani a fost director general la o importantă companie auto din municipiul Baia Mare. A decis să plece din localitatea adoptivă, optând pentru a se muta în Barcelona, Spania. Acum revine în fiecare an în Maramureş pentru a-şi vizita prietenii şi familia. Spune că a luat decizia plecării din ţară într-un moment greu. Şi-a mutat în Barcelona şi atelierul mecanic. Liliana Mocanu relatează că, iniţial s-a lovit de reticenţa spaniolilor care nu doreau să îşi repare maşina la atelierul său, din cauză că era firma unei românce. Acum s-au convins că serviciile sunt de calitate, iar tarifele sunt accesibile, aşa că clientela atelierului e formată din români, dar şi din spanioli. Liliana Mocanu mai spune că iubeşte Barcelona pentru că are mai mult timp liber. Oamenii de aici sunt mai conştienţi de importanţa timpului petrecut cu cei dragi şi trăiesc mult mai relaxaţi în comparaţie cu românii.

Afacere deschisă în oraşul unde pari să fii “într-o continuă vacanţă”

R: Aţi fost mai multă vreme director general la o importantă companie auto din Baia Mare. La un moment dat aţi ales să plecaţi din ţară. De ce acest gând?
L.M.: Decizia definitivă a venit pe fondul unui impuls într-un moment în care eram nemulţumită de tot ce se întâmpla la momentul respectiv. Am decis să plec definitiv din ţară. Am ales Barcelona pentru că am trei surori acasă. A contat şi faptul că am tot călătorit vara sau în timpul concediilor. Aşa m-am ataşat de Barcelona. Mi-a plăcut clima. E oraşul care îţi dă sentimentul că eşti într-o continuă vacanţă. Am dus din România atelierul mecanic şi l-am poziţionat în oglindă. A fost un an greu, un an de sacrificiu până am reuşit să obţinem toate avizele, toate autorizaţiile, licenţele, să putem funcţiona. Aveam un mic impediment pentru că nu cunoşteam limba, vorbeam doar engleză şi română. Nu cunoşteam sistemul, legile. Eu fiind o persoană ambiţioasă, în momentul în care îmi propun un proiect reuşesc să îl duc la final. Nu am dat înapoi, nu m-am înfrânat de la nimic, am trecut peste toate impedimentele pe care le-am întâlnit. Acum, după şase ani de când funcţionăm am ajuns în punctul în care românii ne cunosc ca şi atelier românesc, pentru că oferim acele servicii de calitate şi acea aplecare personală, în limba maternală le putem preciza informaţiile tehnice şi le facem oferte comerciale mai bune decât la alte ateliere din Spania.
R: Vin şi clienţi spanioli?
L.M.: Sigur că da. Parcul nostru de clienţi e mixt, format din români şi spanioli. Iniţial, spaniolii ne-au identificat că suntem din România şi au fost rezervaţi în a apela la noi. După ce au beneficiat de serviciile noastre, au văzut că suntem profesionişti, le-am câştigat încrederea şi nu a mai fost nevoie şi de alte eforturi să îi convingem că am lucrat bine şi avem un preţ corect. A funcţionat bine reclama din voce în voce, mai bine ca toate procedele mele de marketing.
R: E greu pentru un român să se adapteze într-o ţară străină?
L.M.: Este greu pentru că este privit ca şi un om care nu face parte dintre băştinaşi. Am avut plăcuta surpriză să întâlnesc oameni care ne-au întins o mână de ajutor, ne-au acordat tot suportul, lucru care m-a motivat să nu abandonez, să merg înainte şi să am afacerea mea într-o ţară străină.
R: Ce aţi observat: e mai accesibil pentru un român să aibă o afacere în străinătate decât aici, în România? Are mai mult sprijin?
L.M.: Da. Categoric. faptul că am lucrat în mediul privat atâţia ani, faptul că am avut şi acasă o afacere în acelaşi domeniu, ştiam care erau problemele în acest sens. Pot să vă spun că am întâmpinat probleme până să ajungem să ne autorizăm la cerinţele din ţara respectivă, am întâlnit oameni profesionişti care ne-au sprijinit, ne-au sfătuit cum să procedăm, nu am întâmpinat un nu vehement din partea lor care să ne închidă uşa. Au facilităţi în funcţie de afacere, de implicare, de capacitate, de numărul de angajaţi. Pe toate domeniile am întâlnit acea deschidere şi cred că acest lucru te motivează. În Barcelona e varianta de persoană fizică autorizată. Oricine are o meserie poate activa în acel domeniu ca autonom, el îşi cotizează dările la stat, prestează servicii.
R: Câţi angajaţi aveţi?
L.M.: Eu am acum 4 angajaţi. Sunt români pe care i-am adus din România, din Maramureş. Au lucrat cu noi înainte. A fost alegerea lor să plece. Am optat întotdeauna pentru latura tânără. Să şcolarizăm, să îi învăţăm pe tineri meseria de mecanic auto. Chiar am avut plăcuta surpriză să descoperim că unul dintre foştii noştri angajaţi cu care am lucrat mulţi ani s-a întors acasă şi şi-a deschis un service la el acasă, aici, într-un sat din Maramureş. Pot să spun că e o mândrie a noastră. A venit, a învăţat, a câştigat nişte bani şi şi-a cumpărat cele necesare pentru atelier. Eu consider că pentru noi e plus valoare.

“Oază” de limba română în Spania

R: Făcând abstracţie de acest atelier mecanic pe care îl aveţi, ce aţi remarcat, sunt mai uniţi românii în străinătate?
L.M.: Şi da şi nu. Comunitatea din zonă, din Catalunia, este formată cam din peste 200.000 de români. Eu zic că e un număr impresionant. Mă întâlnesc cu românii pentru că sunt o persoană sociabilă şi îmi place să fiu prezentă la toate evenimentele din comunitate. Nu lipsesc de la ce organizează Consulatul Român din Barcelona, întotdeauna sunt invitată la momentele importante: Ziua României, Ziua Unirii, o anumită lansare de carte, de exemplu. Am fost alături şi de doamna Ana Blandiana când şi-a lansat un volum de poezii. Am avut plăcerea să cunosc poeţi români care au venit în mediul cultural din Barcelona şi au adus o oază de limba română acolo în diasporă unde românii nu au uitat de unde au plecat, aşteaptă să se încarce cu frumos, aşteaptă să vină din ţară acele grupuri care dansează folclor, oameni care aduc portul românesc. Particip întotdeauna cu plăcere la acele expoziţii ale portului popular unde lumea e încântată şi fascinată de costumele populare. De obicei, spaniolii ne întreabă de ce ne place atât de mult să îmbrăcăm aceste costume? Eu le răspund mereu că ne înfrumuseţează interior şi exterior.

Trebuie să ne oprim din “goana nebună” de zi cu zi

R: Vă e dor de Maramureş, de România?
L.M.: Da. Eu port mereu cu mândrie ia din Maramureş, dar şi ia din Moldova. Sunt genul de om care nu uit de unde am plecat. Când se încinge o horă în comunitatea românească mă alătur şi eu şi trăiesc momentul intens ca şi cum aş fi în România. Sunt acele clipe în care ni se încarcă sufletul cu tot ce este tradiţional pentru noi. Voi veni în ţară de dragul prietenilor, al familiei, dar nu mă gândesc să mă reîntorc pentru că am trecut de la un nivel de trai excelent la unul şi mai minunat. Aici am câştigat şi mult timp liber. În România nu reuşeam să ne deconectăm de probleme, de serviciu, erau foarte multe ore în care lucram şi rămâneau puţine ore pentru familie. Aici, lu­mea respectă mult programul de lucru. E un program în care omul se respectă pe el însuşi. De exemplu, în Spania de la ora 13 la 15 e pauza de masă. În acest interval nimeni nu răspunde la telefon. Totul e închis. Ai sen­zaţia că e părăsit oraşul. În acel moment toate terasele, toate restaurantele sunt pline. Socializează cu colegii, iau o cafea împreună, mănâncă împreună.
R: Ce calităţi au spaniolii pe care nu le-aţi descoperit la români dar pe care românii ar trebui să le împrumute de la spanioli?
L.M.: E vorba de acea stare de calm pe care o au spaniolii. Au acea răbdare să te asculte, să îţi vorbească privindu-te în ochi. Nu mi s-a întâmplat o dată, de când sunt în Spania să mi se întoarcă spatele, să mi se închidă uşa. Inclusiv refuzul pe care ţi-l dă un spaniol e unul elegant, nu te deranjează. Noi, românii tot timpul avem în expresia noastră de zi cu zi: nu am timp, mă grăbesc. Suntem într-o continuă viteză, într-o continuă viteză şi pierdem din vedere latura aceasta umană, ceea ce e mai important. Îmi doresc de multe ori să mă întâlnesc pe străzile din Barcelona cu oameni dragi ai sufletului meu, să povestim, pentru că acolo am timp. Să nu credeţi că nu este stres. Există, dar e o altă formă de stres. Nu e la fel de nociv ca şi cel pe care îl avem în România.
R: Schimbarea noastră de aici ar trebui să înceapă? Să fim mai puţin stresaţi?
L.M.: Da, mai puţin stresaţi şi să avem în vedere latura umană, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, să avem acea răbdare cu aproapele nostru. Poţi să te opreşti din goana aceasta nebună şi să asculţi o persoană, să îi vorbeşti cu calm şi chiar să îi dai un sfat. Eu zic că valorează mai mult decât orice sumă de bani din lumea aceasta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.