Băimărencele, victorie la meciul inaugural al Trofeului Minaur

0
79

Trofeul Minaur la handbal feminin a debutat joi seara, cu meciul dintre CS Minaur și Universitatea Cluj-Napoca, două echipe din Liga Florilor. Baia Mare s-a impus cu 31-27 (16-12), după un meci frumos, disputat însă în condiții de saună. Antrenorii echipei noastre au decis să treacă pe raportul de joc 15 fete. Nu au evoluat: Ciaușescu (ea nici nu va juca prea repede fiind deja operată la ligamente), Shteriova, Rysankova (va reveni în luna septembrie), Hotea, Conache și Argyelan.
Băimărencele au început în forţă disputa şi s-au distanţat rapid la patru goluri, 5-1 (5′), 6-2 (7′). Clujencele au revenit imediat şi au marcat patru goluri la rând, după care cele două echipe au mers „cap la cap”. Gazdele s-au desprins din nou spre finalul reprizei, 14-9 (22′), iar la pauză avantajul să fie de patru lungimi, 16-12. În partea secundă gazdele se află permanent la conducerea partidei, chiar dacă oaspetele se apropie la două goluri, însă CS Minaur se impune până la urmă la o diferenţă de patru goluri, 31-27. • Arbitri: Alin Gherman / Adrian Moldovan. • Aruncări de la 7 m: 7-4 (transformate 6-4). Minute de eliminare: 10-2. • CS Minaur Baia Mare: Măzăreanu (5 intervenții), Enache (10 intervenții) – Masna 6 (2 din 7 m), Cîrstea 5, Szolosi 4 (1 din 7 m), Lisewska 4 (2 din 7 m), Seraficeanu 3, Burlachenko 2, A. Popa 2 (1 din 7 m), Kerekes 1, Ivanenko 1, Polocoșer 1, Bondar 1, Borș 1, L. Tămaș. Antrenor: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Cetățeanu. • „U” Cluj-Napoca: Prodan (3 intervenții), Țăgean (4 intervenții) – Dindiligan 4, Lazăr 4, Chintoan 3, Senocico Ani 3 (3 din 7 m), Gandulfo 3, Moraru 3, Araujo 3 (1 din 7 m), Drăgunoiu 2, Preda 1, Mincu 1, Boian, R. Tamas, Pica. Antrenor: Alin Bondar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.