Accident cu patru victime în Cerneşti

0
85

La data de 29 august, polițiștii rutieri au intervenit la un eveniment rutier produs în localitatea Cerneşti, soldat cu rănirea mai multor persoane. Din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Cavnic, conducea un autoturism, pe DN 18B, dinspre Copalnic Mănăştur spre Târgu Lăpuş, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a trei pasageri cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Cele patru persoane au fost conduse la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Polițiștii din Vişeu de Sus au depistat un bărbat care conducea un auto cu 1.23 mg/l alcool în aerul expirat

Tot joi, 29 august, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vişeu de Sus, aflându-se în exercitarea atri­bu­țiilor de serviciu, au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Carpaţi din oraş. Conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani, din oraş, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o cencentraţie de 1.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.