Poliţiştii sunt poliţişti şi când nu poartă uniformă

0
32

– un hoţ a fost prins de un poliţist chiar dacă nu se afla în timpul serviciului –
Singurul lucru pe care nu l-a luat în considerare un tânăr, care a sustras o geantă dintr-o maşină, a fost că poliţiştii intervin de fiecare dată când observă că se comit infracţiuni, inclusiv în timpul liber, când nu poartă uniformă.
Pentru un agent de ordine publică din cadrul Poliţiei oraşului Seini, ziua de lucru nu s-a terminat la ora 16. Joi, după-amiază, în jurul orei 18, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din Baia Mare, a observat gesturile unui tânăr şi străduinţă cu care a reuşit să ia o geantă, printr-un geam al unui autoturism lăsat deschis.
În momentul în care acesta a încercat să se strecoare printre celelalte maşini, poliţistul nu a pierdut nicio secundă şi a fost pe urmele lui. Observând că este urmărit, tânărul a luat-o la fugă, a aruncat geanta în râul Săsar şi a încercat să scape, dar fără şanse.
Agentul de poliţie l-a prins şi imobilizat până la sosirea echipajului de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare.
A fost identificat un tânăr, de 27 de ani, din Baia Mare, iar geanta a fost recuperată şi predată victimei, o băimăreancă, de 68 de ani.
Poliţiştii au întocmit acte procedurale pentru comiterea in­fracțiunii de furt, însă victima a ales să se împace cu cel care a vrut să o lase fără geanta cu bani.


Amenzi de peste 11.000 lei în Sighetu Marmaţiei şi ţigări confiscate

Joi, 5 septembrie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au acţionat pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, dar şi pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Între orele 11-15, poliţiştii au efectuat controale în societăţile comerciale de pe raza municipiului, au oprit pentru verificări mai multe autoturisme şi, pentru neregulile constatate, au aplicat amenzi în valoare de 11.200 lei.


Dosar penal pentru ţigări de contrabandă

Totodată, în cadrul acţiunii au fost ridicate 220 pachete cu ţigări de contrabandă. Spre exemplu, a fost depistată o femeie, de 57 de ani, din Onceşti, care avea asupra sa 88 pachete cu ţigări de contrabandă, pentru care nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă. Pe numele ei a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.