Aniversarea a 516 ani de la înființarea orașului Panevezys, Lituania

0
28

O delegație a Consiliului Județean Maramureș a fost invitată să participe, în perioada 5 – 8 septembrie 2019, la aniversarea a 516 ani de la înființarea orașului Panevezys din Lituania, alături de alte localități înfrățite din Italia, Germania, Israel, Letonia, Georgia și Polonia.
Cooperarea dintre ju­dețul Maramureș și municipalitatea Panevezys se derulează pe mai multe planuri: economic, prin stabilirea de legături de cooperare între Camerele de comerț și Industrie și vizite de lucru la companii din cele două unități administrative; cultural, prin participarea unor ansambluri folclorice din Maramureș și Panevezys la festivaluri organizate în Lituania și România; schimburi de experiență în domeniul adminis­tra­ției locale, de-a lungul anilor derulându-se multe vizite oficiale și vizite de lucru. Reprezentanți ai municipalității Panevezys au fost mereu aproape de maramureșeni la sărbătorile importante ale județului, respectiv ”Zilele Mara­mureșului” și ”Crăciun în Maramureş”, fapt pentru care a fost rândul repre­zentanților instituției ju­dețene să fie alături de prietenii lituanieni la sărbătoarea municipiului Panevezys.
Reprezentanții jude­țu­lui Maramureș s-au întâlnit, în prima zi, cu primarul municipiului Panevezys, dl Rackauskas, care a trecut în revistă cele mai noi realizări în dezvoltarea orașului, precum și stadiul cooperării interna­ționale cu partenerii din Germania, Israel, Letonia, Georgia, Polonia și România. Întregul oraș este un șantier, pentru că se derulează mai multe proiecte de reabilitare urbană: străzi, piața centrală, parcuri, școli, sistemul de canalizare. Viziunea de dezvoltare a municipiului Panevezys este să devină un lider în robotică în regiune și, pentru a realiza acest obiectiv, și-a orientat învățământul profesional și universitar în această direcție. În acest sens a înființat laboratoare de robotică, centre de mecatronică și chiar un centru de competiții de robotică unde copii, elevi și studenți pot învăța să construiască roboți și echi­pamente de automatizare, participând la competiții naționale și interna­țio­nale. De asemenea, în Panevezys există trei zone industriale libere care atrag investitori în domeniul automatizării și roboticii, ultimele investiții fiind din Norvegia. Dar municipiul are o dezvoltare susținută și în sport, în special înot, baschet și ciclism, orașul beneficiind de o sală de sport dotată cu o pistă de ciclism indoor. În Panevezysi s-a organizat, de curând, Campionatul Internațio­nal de Triatlon.

Colaborarea internațională este foarte importantă pentru municipalitatea Panevezys

Colaborarea inter­na­țională este foarte importantă pentru municipalitatea Panevezys, de asemenea, aici funcțio­nând un teatru renumit, un teatru de păpuși, o galerie de artă pentru ceramică și sticlă unde se organizează simpozioane interna­țio­nale în fiecare an și un studio care produce lucrări de artă din sticlă. Colaborarea inter­națio­nală este foarte importantă pentru municipalitatea Panevezys, având stabilite acorduri de colaborare cu orașe și regiuni din Germania, Olanda, Da­nemarca, Rusia, Bulgaria, Ucraina, Japonia, Suedia, Polonia, Letonia, Estonia, Georgia și România.
În cadrul întâlnirii cu primarul Rackauskas, con­silierul județean, Gyongyike Bondi, a transmis mesajul de felicitare al președintelui CJ Mara­mu­reș, Gabriel Zetea, cu oca­zia aniversării a 516 ani de la înființarea orașului și a dorit comunității mult succes în finalizarea proiectelor ambițioase care se derulează în Panevezys. Întâlnirea de la primărie a fost urmată de participarea tuturor delegațiilor regiunilor înfrațite, alături de locuitorii municipiului Panevezys, la ceremonia înălțării steagului, la un scurt moment artistic, iar apoi la recepția oficială oferită de primarul ora­șu­lui.
Programul celei de-a doua zi a cuprins o vizită la depoul de trenuri cu ecartament îngust, o atrac­ție turistică foarte bine pusă în valoare. Aici a fost amenajată o minigară, după modelul perioadei interbelice, un muzeu unde sunt prezentate locomotive și vagoane vechi cu diferite destinații, cel mai cochet fiind vagonul restaurant. Gazdele au organizat chiar și minico­m­petiții cu drezine pentru musafirii din localitățile înfrățite, aceștia concurând în echipe de câte două persoane. O colaborare și un schimb de experiență cu Mocănița din Vişeu de Sus ar fi bine-venite, gazdele din Panevezys fiind foarte interesate să dezvolte proiecte în comun.
Ziua s-a încheiat cu parada festivă la care au participat, cu mult entuziasm, mii de oameni din Panevezys, reprezentând principalele instituții din oraș: armată, spital, biblioteci, po­li­ție, ambu­lan­ță, grădinițe, școli, licee, or­ganizații sportive, recreative, motociclişti și ma­șini de epocă. (a.b.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.