Bătălia prezidenţialelor

0
31

Are loc pe fondul unor evenimente de natură politică şi socială. Spargerea coaliţiei PSD – ALDE pe Tăriceanu l-a scos din cursa prezidenţială. În urma emoţiei colective, determinată de tragedia din Caracal, au apărut candidaţi noi, hotărâţi să promoveze alte genuri de preşedinţie. Inclusiv cetăţenii au motive să-şi dorească un altfel de preşedinte. Nu înainte de a face o precizare pe care electoratul şi candidaţii o dau uitării. Orice iniţiativă menită să aducă preşedinţiei un plus de eficienţă este blocată de Constituţie. „Biblia naţiunii” nu-i permite preşedintelui să aibă cu societatea un raport bazat pe logica votului, oferit de electorat. Articolul 81 din Constituţie legitimează un paradox prezent în campania electorală şi mandatul tuturor preşedinţilor. Alegătorii merg la urne în speranţa că alesul neamului se va implica în primul rând în probleme ce vizează politica internă de interes naţional. Poporul doreşte locuri de muncă bine plătite, iar cei plecaţi să revină acasă, pentru a pune umărul la mersul ţării în care s-au născut şi au crescut. Poporul vrea să circule în condiţii civilizate, să beneficieze de un sistem sanitar şi educaţional performant, iar din partea autorităţilor aşteaptă respect, protecţie, echitate şi dreptate socială, în ţară să fie linişte şi pace. Numai că ce vrea poporul nu poate face preşedintele. Aspiraţiile electoratului însumate sunt atribuţii ale guvernului, nu ale preşedintelui. Constituţia nu oferă cadrul adecvat şi necesar, încât preşedintele să-şi poată testa autoritatea, competenţele şi calităţile necesare personajului situat în funcţia supremă a statului. Din Constituţie rezultă că preşedintele este scutit de orice responsabilitate faţă de poporul care i-a dat votul şi l-a făcut preşedinte. Aşa se explică inflaţia de candidaţi apăruţi ca ciupercile după ploaie cu ocazia prezidenţialelor. În campania electorală, scopul candidaţilor deveniţi persoane publice prin intermediul TV comerciale este să strângă voturi prin orice mijloace, să rostească vorbe pe placul unui electorat în majoritatea lui naiv şi probabil ignorant. Care habar nu are cum arată Constituţia. Dacă alegătorii ar avea răbdare să citească capitolul 2, art. 80 – 101, şi mai ales art. 82, fără mari eforturi, şi-ar da seama că prezidenţialele nu pot rezolva dezideratele poporului. Băşcălia Constituţiei o reprezintă articolul care precizează funcţia de mediere a preşedintelui. Despre ce mediere poate fi vorba, când Băsescu şi Iohannis au încălcat Constituţia după cum au respirat, iar cu premierii şi parlamentul mereu s-a aflat pe picior de război. Deoarece aleşii neamului menţionaţi mai sus nu s-au confruntat cu probleme grave precum predecesorii, au aruncat preşedinţia în derizoriu şi în mandatul lor au făcut doar figuraţie. După evenimentele de la Târgu-Mureş, Iliescu a ştiut cum să medieze un conflict periculos, gata să aducă ţara în pragul dezmembrării teritoriale. Constantinescu s-a luptat cu mineriadele, evenimente care au subminat democraţia şi statul de drept. În plan extern, survolul avioanelor NATO în spaţiul aerian românesc în scopul bombardării Iugos­laviei, pentru Constantinescu a fost o provocare crucială şi o decizie riscantă. Gestul României de atunci nici azi sârbii nu l-au uitat şi iertat. În noul context geopolitic, din atribuţiile preşedintelui în domeniul politicii externe, nu trebuie să facem un capăt de ţară. După intrarea României în NATO şi UE, politica ţării o fac partenerii noştri mari şi tari, cărora suntem obligaţi să le dăm socoteală cu tot ce mişcă în ţară, râul, ramul… În comunism, am luat lumină de la Răsărit, în democraţie, lumina vine de la Apus. Dacă luăm în calcul teoria conspiraţiei, implicarea STS în numărătoarea voturilor şi binecuvântarea dată de administraţia americană unor candidaţi, ajungem la concluzia că, pentru români, prezidenţialele nu au miza pe seama căreia se face mult zgomot pentru nimic. Personal, le percep ca un eveniment desuet şi o pierdere de vreme făcută pe bani publici, duşi pe apa sâmbetei. Ce ar trebui făcut, încât peste 5 ani să nu avem motive de a-l acuza pe viitorul preşedinte că nu s-a ţinut de promisiuni. În primul rând, ar fi bine să înţelegem că actuala formă de guvernământ, un hibrid între preşedinţie şi parlament, întreţine confuzie, manipulare şi focar al unor războaie politice interminabile. Toţi factorii de decizie şi mai ales poporul au obligaţia să lămurească ce fel de republică doreşte să fie România. Dacă e vorba de republică prezidenţială, atribuţiile preşedintelui trebuie sporite, iar la frica abuzului de putere nu este cazul să ne gândim. Dacă vrem republică parlamentară, alegerea unui preşedinte cu atribuţii reduse revine parlamentului, iar poporul va scăpa de grija preşedinţiei. În ambele situaţii, prin referendum, se impune modificarea Constituţiei, singura soluţie în măsură să pună capăt circului politic. Care de mai mulţi ani, în rândul opiniei publice, produce disconfort psihic, nemulţumire, repulsie şi lipsă totală de încredere.
prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.