Ziua în care s-a sfârșit războiul

0
38

La 9 mai 1945, agențiile de presă din toată lumea anunțau sfârșitul războiului mondial și capitularea Germaniei naziste. Șase ani de orori, fără corespondent în istoria lumii, luau sfârșit prin îngenuncherea, fără drept de apel, a trupelor germane. Ziarul „Timpul” din 10 mai, care însoțește Ediția „Ziarele României Mari,” numărul 40, se deschide cu o primă pagină istorică, anunțând că la ora 0 și 1 minut războiul a încetat pe toate fronturile. Capitularea totală și necondiționată a fost semnată pe 7 mai de generalul Jodl. Berlinul a căzut după o rezistență înver­șunată. În cele 14 zile de asediu, asupra orașului au fost aruncate peste 40.000 de tone de obuze. Capitala Germaniei, unde Hitler anunțase fondarea imperiului său de 1.000 de ani, era o ruină fumegândă, cu mormane de metal contorsionat. Soldatul care a înfipt steagul sovietic pe clădirea Reichtagului, după o regie minuțioasă, a însemnat pe deplin victoria Uniunii Sovietice. Cu toate că la această victorie au contribuit substanțial și alte popoare. Parisul a fost eliberat de rezistența locală asistată de Forțele Franceze Libere, ambele conduse de generalul Charles de Gaulle. În Polonia forțele de rezistență au declanșat mai multe revolte împotriva ocupației germane. Insurecția din Varșovia, unde au murit peste 200.000 de civili, precum și revoluția națională din Slovacia nu au primit sprijin sovietic. Trupele românești, ajutate de cele sovietice, au lansat un atac masiv împotriva Ungariei ocupate de germani care a durat până la căderea Budapestei. Celebră rămâne rezistența finlandeză împotriva ofensivei sovietice din istmul Karelia care a împiedecat cucerirea Finlandei. La fel, anglo-americanii au avansat în vestul Germaniei până la Rin. Apoi au reluat ofensiva în Italia. Dar trupele Armatei Roșii s-au revărsat, în primăvara anului 1945, până în inima Europei Centrale, capturând prăzi de război din toate țările prin care au trecut: România, Ungaria, Slovacia, Iugoslavia și Austria. Jafurile, asasinatele și violurile au fost o constantă a prezenței sovietice în Europa Central-Răsăriteană. Ambasadorul american la Moscova, George Kennan, nota în jurnalul său că invazia sovietică nu avea nici un termen de comparație în Europa modernă. Stalin le justifica prin realitatea războiului, iar soldații sovietici aveau dreptul să se bucure pe deplin de lumea nouă pe care o descopereau. Lui Milovan Djilas, un apropiat al lui Tito, care s-a plâns de purtarea soldaților sovietici în Iugoslavia, Stalin i-a răspuns: „Tu, care ești scriitor, nu poți să înțelegi suferința din sufletul omului? Nu poți să-l înțelegi pe soldatul care a trecut prin foc și pară că se distrează cu o femeie sau șterpelește un fleac? Armata Roșie nu este ideală. Lucru important este că luptă cu germanii și că luptă bine. Restul nu contează”. În zona germană ocupată de sovietici, s-au născut într-un an aproape 200.000 de copii ruși. Distrugerile războiului au lăsat urme adânci asupra Europei. Uniunea Sovietică a pierdut 8,6 milioane de soldați, urmată de Germania care a înregistrat 4 milioane de victime, Italia 400.000 de soldați, iar România peste 300.000 de militari, mare parte dintre ei căzuți pe frontul de Est. În Europa tabloul era devastator: orașe nimicite, teritorii pustiite, populație dis­locată, la care s-a adăugat exterminarea evreilor și țiganilor precum și realitatea cruntă a lagărelor morții. Epurările etnice și transferurile de populație au continuat și după anul 1945. Liderul sovietic a obținut re­cu­noaș­terea achizițiilor teritoriale din înțelegerea cu Hitler din august 1939. Hitler s-a sinucis în 30 aprilie 1945. Stalin a ieșit învingător. Întreaga Europă Centrală și de Sud-Est a devenit, treptat, o anexă sovietică. În această zonă, politica britanică s-a dovedit un fiasco. Americanii luptau pe frontul din Pacific. Conferința de la Ialta a devenit sinonimă cu trădarea ideii de libertate. Cei trei mari, Churchill, Stalin și Roosevelt, aveau scopuri și viziuni diferite asupra organizării postbelice a lumii. În România s-a mimat democrația. Alegerile din 1946 au ilustrat vorbele atribuite lui Stalin, care afirma că nu contează votul propriu-zis, ci numărătoarea. Ediția de astăzi a colecției se ocupă de acest subiect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.