La poarta școlii

0
67

Scriu acest text, îndemnat de cel puțin două emoții. Ce s-au convertit în repere, care mi-au luminat drumul în viață. Am crezut, și cred, că școala și educația au ridicat fruntea omului spre zări, spre împlinirea lui. Școala face oameni. Apoi, nu uit că m-am pregătit pentru o carieră didactică. Învățător am devenit cu acte în regulă, dar în fața clasei nu am stat prea multă vreme. Am rămas prins definitiv de mândria acestei profesii. Vremea a trecut, lumea s-a schimbat, școala are altă înfățișare. De aceea învăț din lumea școlii actuale: ce se mai cere, dar mai ales ce mai dăruiesc dascălii generațiilor actuale? M-am familiarizat cu metoda alternativă de educație, step by step, dar și cu învățământul profesional dual. Nu dau sfaturi, deoarece didactica mea a rămas în urmă. În schimb, ascult cu atenție eșaloanele de comentatori care analizează educația. Unii sunt cu lecțiile făcute. Au ex­periența suficientă pentru a oferi soluții. Care rimează cu timpul actual. Cei mai mulți bat câmpii, vorbesc în clișee, dădăcesc închipuiri. Învățământul este într-o stare de transformare continuă.
Dar cititul și socotitul nu pot fi eludate. De fiecare dată, când am scris despre acest domeniu, îmi exprimam mirarea că dascălii, de la ciclul primar la universitate, nu prea ne spun ce este bine și ce este rău. Cine știe mai bine decât ei cum stă rînduiala în învățământ? Sunt cei mai îndreptățiți să dea sfaturi. La noi, îl admir pe profesorul Vasile Iluț, care pune degetul pe rană. Dar nu uită nici lucrurile folositoare de la catedră. În presa centrală, comentariile ori sunt excesiv politizate, ori lipsesc cu desăvârșire. Îl mai citesc, pentru echilibrul articolelor, pe profesorul Ștefan Vlaston.
Și totuși speranța moare ultima. Recent, a ieșit în arenă Cristina Tunegaru, profesoară de limba română, cercetător doctoral la Universitatea din București. Este interesată de învățământul rural și de politici publice de educație. Cu acest prilej, îi fac o invitație colegială, ca publicistă, să batem școlile din satele Maramureșului. Profesoara își cere iertare elevilor ei, de clasa a VII-a, dar și pă­rin­ților, la acest început de an școlar. Le-a spus profesoara, că ei, elevii, nu sunt o generație de sacrificiu și că nu vor suferi din pricina schimbărilor de la Minister. Ba le-a spus că sunt cei mai norocoși copii din România, că sunt primii care se vor bucura de noile programe școlare, mult mai bune decât cele dinainte. A crezut că școlii îi pasă de ei, și va face tot posibilul ca termenul să fie respectat, și vor avea manualele pe bănci la început de an școlar. Își cere iertare că elevii nu au avut, la timp, manualele pe bănci.
Manualele au venit, uneori, la sfîrșitul primului trimestru. Profesoara le-a pus pe bănci compendii temporare, inutilizabile. Apoi au venit manuale unice, cu greșeli. Nici anul acesta școala nu poate să-și primească elevii cu toate manualele. Își mai cere iertare că nu este clar cum va arăta examenul de Evaluare pentru generația lor. Părinții sunt derutați. Cum este posibil ca o generație să înceapă un ciclu școlar fără să știe cum se va încheia? Își cere iertare că elevii au lucrat cu profesori care nu au fost pregătiți să aplice metode moderne. Nici un curs de formare, pentru pregătirea lor, nu s-a desfășurat până acum. Totul a fost un experiment, un șir de măsuri încurcate, confuze, după pofta și priceperea fiecărui ministru, apreciază profesoara Cristina. Da, toți demnitarii au venit să facă ceva, dar nici unul nu s-a gândit la vremelnicia postului său, la copiii și părinții buimăciți.
Nici anul acesta ministrul nu a auzit vocea școlii în privința manualelor întîrziate. Încheie autoarea articolului: „Pentru toate aceste erori nepermise, pentru că am crezut că va fi mai bine, eu, profesoara de limba română și dirigintă, astăzi îmi cer iertare.” Este grija unui dascăl de gimnaziu pentru ca elevii să nu fie o generație de sacrificiu. Comentează degajat regulile școlii, felul în care profesorii ar trebui să se poarte cu elevii. Dar și invers.
Am preluat ideile profesoarei, câteva doar, tocmai pentru a fi auzite. Cei care au completări să le facă. Dialogul dă încredere, dă sens profesiei de dascăl. O profesie ziditoare de oameni. De aceea vocea dascălilor trebuie auzită. Ideile necesare să nu fie uitate la poarta școlii. Deci bani și recîști­garea prestigiului profesional al educatorilor, învățătorilor și profesorilor. Încolo, doresc elevilor și dascălilor din Maramureș, la început de an școlar, curaj și spor la învățătură!
P.S Emoționant spectacolul străzii băimărene, luni 9 septembrie: elevi, părinți, multe flori se îndreptau spre școală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.