N-ar fi exclus să dăm lovitura • CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti

0
119

Azi, 11 septembrie, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” va găzdui meciul din etapa a treia a Ligii Florilor, cel dintre CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, duel care va debuta la ora 18.00.
Rivale în lupta pentru titlu în urmă cu câteva sezoane, acum doar CSM Bucureşti mai contează în această ecuaţie, însă CS Minaur vrea să producă surpriza şi să administreze a doua înfrângere în acest debut de campionat, tigroaicele cedând în etapa inaugurală la Zalău. Totul e ca formaţia antrenată de Costică Buceschi să aibă încredere că poate răpune un adversar cu un buget imens şi cu jucătoare infinit mai valoroase, CSM-ul având probleme serioase de lot, Neagu, Omoregie, Cvijic şi Nora Mork neputând să evolueze din cauza accidentărilor. Şi în tabăra noastră există două indisponibilităţi, Rysankova şi Ciauşescu aflându-se în recuperare după operaţiile suferite. Cele două grupări sunt despărţite în clasament de un singur punct, Minaur ocupă locul 5 după două etape (4 puncte), iar trupa din capitală este situată pe poziţia a şasea (3 puncte).
Accesul în sală se face pe baza abonamentelor (le puteți ridica zilnic, între orele 9.00 – 15.00 de la sediul clubului) sau a unui bilet de intrare, care costă 10 lei. Facem apel la bunăvoința dvs. să nu aduceți recipiente de plastic sau sticlă, brichete, umbrele sau alte obiecte care pot fi considerate contondente.
Meciul de azi va fi oficiat de constănţenii I. Cazan / G. Suliman, supervizaţi de M. Mărgărit (Ploieşti).

Programul etapei 3

• Miercuri, 11 septembrie: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Corona Braşov, ora 17.00; HC Zalău – CS Rapid Bucureşti, ora 17.00; SCM Gloria Buzău – SCM Craiova, ora 18.00; CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti, ora 18.00; AHCM Slobozia – CSU Cluj-Napoca, ora 18.00; HC Dunărea Brăila – CSM Slatina, ora 18.00 • Joi, 12 septembrie: SCM Râmnicu Vâlcea – CS Măgura Cisnădie, ora 18.00, TVR HD.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.