Slujbă religioasă de început de an şcolar la Seini

0
19

La Seini a devenit o frumoasă tradiţie oficierea slujbelor religioase de binecuvântare a începutului şi sfîrşitului de an şcolar, la bisericile reformate şi romano-catolice.
La Biserica Reformată din Seini, păstorită de preotul Huszar Laszlo-Zsolt s-a oficiat slujba de binecuvîntare a anului şcolar, a elevilor şi cadrelor didactice de către pr. Vekony Lorand, de la Biserica Reformată din Viile Apei. Îndemnul din acest an este grija unul faţă de celălalt, respectul, a se oferi ajutorul, a dărui, a cunoaşte valoarea unui zîmbet. Au fost prezenţi managerii şcolii seinene: Doina Boitor, Dan Costantea, şi noul adjunct, Beata Kolcsey. Din partea IŞJ MM, au fost inspectoarele: Ioana Kadar, seineancă proaspăt promovată în funcţie, Lapsanszki Edith, Vida Noemi Erika, viceprimar Baia Mare, preşedintă UDMR, Ágota Tepfenhardt, preşedinte UDMR Seini, părintele romano-catolic Vass Lorand, primarul Gabriela Tulbure, cadre didactice, elevi, părinţi şi enoriaşi. A fost susţinut un moment artistic de elevii secţiei maghiare şi Vekony Lorand şi Melinda. În curtea şcolii, (secţia maghiară) a fost inaugurat cu această ocazie un nou spaţiu, dotat cu mobilier de joacă, în baza unui parteneriat a Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România, cu finanţare de la guvernul maghiar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.