Achitarea biletelor de călătorie cu cardul sau telefonul mobil

0
86

Ieri, Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a anunţat implementarea unui sistem modern, inovativ, de achitare a contravalorii călătoriilor în transportul local, prin carduri contactless.
Baia Mare este a 11-a localitate din România în care partenerul de proiect BCR Erste Bank a implementat sistemul de plată cu carduri sau telefonul mobil, cu acces la un cont bancar. Practic, orice posesor de card VISA, emis oriunde în lume, poate achita, în Baia Mare, contravaloarea unei călătorii cu un mijloc de transport în comun al SC URBIS-SA. Până în prezent, în perioada de teste, prin acest sistem, au fost achiziţionate peste 3.200 de bilete, sistemul fiind instalat pe 32 de mijloace de transport, fiecare cu cîte două aparate de citit carduri. Preţul unei călătorii în municipiu este de 2,50 lei, iar pentru rutele mai lungi în care operează Urbis, respectiv Săcălăşeni sau Groşi, se vor monta, ulterior, aparate care să permită setarea unui alt tarif. La întâlnirea de ieri de la Primărie au participat: ing. Tudor Rusu – director tehnic SC URBIS, Ciprian Nicolae – şef departament acceptare carduri BCR, Sorin Cordovan – director zonal retail BCR şi Cristian Bran – director BCR sucursala Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.