17 activităţi preventive, cu 2.800 de elevi şi cadre didactice

0
7

„10 pentru siguranţă în Maramureş”

În perioada 10-13 septembrie, polițiști, jandarmi, pompieri și specialiști ANA au promovat mesajul Campaniei de informare și prevenire „10 PENTRU SIGURANȚĂ”, în 8 unități de învățământ din județul Maramureş.
Prevenirea traficului de persoane, a consumului de droguri, a victimizării din infracțiuni și situații de urgență au fost subiectele de discuție cu aproximativ 2.800 de elevi și profesori, în cadrul Lecţiei Siguranţei.
Specialiștii în prevenire din cadrul IPJ Maramureş, Inspectoratului Ju­dețean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Si­tua­ții de Urgență, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au susţinut 17 sesiuni de informare în şcoli, cu cadre didactice, elevi de gimnaziu și liceu, din Baia Mare, Seini, Târgu Lăpuş şi Moisei.
Minorii au fost sfătuiți ca, pe drumul lor spre școală sau casă, să evite să folosească telefonul mobil şi să fie foarte atenţi la ce se întâmplă în jurul lor, să nu intre în vorbă cu necunoscuţii şi să nu plece nicăieri împreună cu aceştia, să nu accepte să facă parte dintr-un grup de prieteni care au obiceiuri nesănătoase (consum de alcool sau tutun) și să nu cadă în capcana consumului de substanțe interzise.
Li s-a explicat că, orice consum de substanţe psihoactive poate crea de­pen­dență, încă de la prima utilizare și poate agrava vulnerabilităţile sau problemele psihice (depresie, anxietate, paranoia).
Tinerii au fost îndru­mați să se informeze, în legătură cu consecințele consumului de droguri, de la persoane care au ex­pe­r­iență în lucrul cu consumatorii, care sunt în măsură să răspundă sincer și profesionist, la orice întrebare.
Într-o lume tot mai digitalizată, în care tehnologia acaparează din ce în ce mai multe domenii de activitate și sfere de interes, relațiile interumane ajung să depindă, într-o mai mare măsură, de comunicarea virtuală decât de cea față în față, de aceea, tinerii au fost îndrumați să fie precauți și să nu creadă tot ceea ce află de la prietenii virtuali pe care nu îi cunosc și în viața reală.
În spatele unei fețe prie­tenoase se poate ascunde o persoană care poate avea cele mai rele intenții, care îl poate trans­forma, pe un copil naiv, în victima sigură a unor infracțiuni grave.
Elevii au fost încurajați să discute cu părinţii şi profesorii şi să le ceară ajutorul atunci când sunt ameninţaţi ori şicanaţi de colegi, să-şi trateze colegii cu respect şi toleranţă, să comunice civilizat, să nu dea curs provocărilor, să nu se împingă sau să-şi lovească colegii, nici măcar în joacă.
Cadrele didactice prezente au întărit mesajul poliţiştilor și s-au arătat deschiși pentru un stil de comunicare flexibil, astfel încât problemele cu care s-ar putea confrunta elevii să fie identificate imediat și găsite soluții pentru înlăturarea pericolelor de victimizare a acestora.
Campania „10 PENTRU SIGURANȚĂ” continuă, urmând ca, până în 20 septembrie, specia­li­știi în promovarea sigu­ranței din cadrul structurilor locale ale MAI să se întâlnească cu elevi din alte de unități de învă­ță­mânt din județ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.