După ce și România a intrat în sfera de influență sovietică, a ajuns la mimarea democrației. În noiembrie 1946, pentru prima dată în istorie, românii au putut alege în baza votului universal. Dar și pentru prima dată în istorie, voturile nu au mai contat deloc. Doctrina lui Stalin că nu contează votul propriu-zis, ci contează cine numără, și-a dovedit efectul la acele alegeri parlamentare. Era începutul instaurării regimului comunist. Opoziția deschisă a partidelor istorice, și a regelui Mihai, nu a reușit să împiedice un deznodământ previzibil. Prezența militară sovietică în Europa Central-Orientală, precum și ezitările puterilor occidentale față de situația politică a statelor din regiune nu au oferit spor forțelor de opoziție din România. Și, totuși, prin 1945, o rază de speranță a apărut când anglo-americanii au refuzat recunoașterea guvernului Groza. Fără un guvern recunoscut nu puteam participa la Conferința de Pace de la Paris.
S-a trecut la cosmetizarea politică, prin cooptarea reprezentanților partidelor istorice în guvern, dând încă o dată câștig de cauză sovieticilor. Se știe că delegația română la Paris a activat în limitele impuse de Moscova. A reușit să neutralizeze pretențiile Ungariei privind retrocedarea unei părți din teritoriul transilvan, dar nu s-a recunoscut statutul de cobeligeranță pentru România. Organizarea alegerilor, stabilite pentru luna noiembrie, a fost adevăratul test de rezistență pentru guvernul Groza. Lipsiți de popularitate, dar sprijiniți de sovietici, comuniștii, care dețineau controlul guvernului, trebuiau să câștige alegerile parlamentare. În noiembrie 1946, presa românească generalistă era deja complet aservită puterii.
Opoziția mai apare pe prima pagină a „Universului” din 21 noiembrie, care însoțește Ediția „Ziarele României Mari,” numărul 41, ca o trădătoare de neam. Maniștii și brătieniștii erau făcuți reacționari. Noua putere politică și-a propus să anuleze influența partidelor istorice. Campania pentru alegerile din noiembrie 1946 a fost diferită de cele din trecut, pentru că acum, miza nu mai era alternanța la guvernare. Țărăniștii, care erau extrem de populari în Ardeal, obțin doar 33 de mandate, iar liberalii 3 mandate de deputat. Opoziția nu a recunoscut rezultatul alegerilor. Au urmat capcana de la Tămădău, apoi procesul țărăniștilor, în urma căruia conducătorii au fost condamnați la ani grei de închisoare. Iuliu Maniu a murit, în detenție la Sighet, iar Ion Mihalache, la Râmnicu Sărat.
Partidul a fost dizolvat. Același destin l-au avut și liberalii. Mulți din liderii lor au fost arestați, iar partidul și-a încetat activitatea. Documentele vremii au reținut atmosfera acelor alegeri. Serios influențată de legile electorale întocmite de Lucrețiu Pătrășcanu, ca ministru al justiției. Erau excluși de la vot criminalii de război, primarii și prefecții guvernului Antonescu, voluntarii din războiul antisovietic, legionarii. S-a acordat pentru prima dată în istoria României, dreptul de a alege și a fi ales, femeilor și militarilor. Partidele istorice au fost împiedicate să-și desfășoare campania electorală, ziarele le-au fost cenzurate, materialele electorale distruse și mitingurile dispersate.
Alegerile din 19 noiembrie 1946 au oferit o surpriză de proporții: opoziția a avut câștig de cauză asupra Blocului Partidelor Democratice, controlat de comuniști. La sugestia sovieticilor, reprezentanții guvernamentali i-au alungat din centrele de votare pe delegații opoziției și au întocmit alte liste cu rezultatele votării. Buletinele de vot au fost arse în întreaga țară imediat după numărătoarea lor. Peste trei zile s-a dat un Comunicat oficial, care dădea ca principal câștigător Blocul Partidelor Democratice, cu 71,8 la sută. Rezultatele reale ale acelor alegeri nu sunt cunoscute nici până în ziua de astăzi. Ele au confirmat pe deplin principiul lui Stalin: „Nu contează cine și cum votează, contează cine numără voturile.” Reprezentantul american Burton Berry a făcut o reflecție amară: „România era un satelit al rușilor, iar guvernul Groza, un guvern marionetă.”
În Ediția de mâine, puteți citi amănunte despre abdicarea regelui Mihai. Comentată de presa vremii.
