Adio! Adrian Teodor Mandric – bibliotecarul cărturar al Vişeului de Sus

0
106

(26 august 1946 -12 septembrie 2019)
De curând a plecat dintre noi bibliotecarul Adrian Teodor Mandric. A fost un om al cetăţii, dedicat oraşului Vişeul de Sus până la sacrificiu. L-am cunoscut, de fiecare dată mi-a creat o senzaţie de vocaţie a prieteniei, de om dăruit culturii, profesiei, pe care le promova fiinţial.
A împrăştiat, printre primii, ceaţa de pe Valea Vaserului, organizând excursii tematice cu Mocăniţa, dând la o parte şi negura de peste istoria acestui tărâm, bântuit de întâmplările nefericite ale primului război mondial; pentru aceasta a căutat argumente documentare, până şi în arhivele vieneze, cu ajutorul fiicei sale Ana.
Dormea adesea în camera de oaspeţi a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare pentru că se grăbea, ca a doua zi să poată citi, cât mai mult aici sau la arhive. A scris mai multe cărţi: Monografia Petrovei, Ambele Vişae (volumele 1 – 5), a redactat monografia comunei Bistra şi altele.
A fost, pe rând sau concomintent, uneori: profesor de limba română şi director de cămin cultural la Leordina, bibliotecar (director) al Bibliotecii orăşeneşti Vişeul de Sus, a scris la Graiul Maramureşului şi România Pitorească, a fost un animator cultural desăvârşit. A organizat evenimente culturale de mare rezonanţă pentru oraş şi judeţ, la care a adus invitaţi de anvergură naţională, a vernisat expoziţii de pictură, foto, sculptură, de documente ş.a.
Era preţios în tot ceea ce făcea; mereu neliniştit, căutător şi te acapara povestindu-ţi despre munca sa ca despre ceva insolit, făcându-te copărtaş.
Adio Adrian Teodor Mandric! Noi prietenii tăi, cu toţii te-am preţuit şi-ţi vom păstra amintirea nepătată.
Să-ţi fie ţărâna uşoară!

Dr. Ilie Gherheş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.