Decişi să confirme şi în Banat

0
47

CSM Reşiţa – CS Minaur Baia Mare
Duminică, 22 septembrie, de la ora 17.00, CS Minaur Baia Mare întâlneşte în deplasare pe CSM Reşiţa, partidă ce contează pentru etapa 4 din Liga Zimbrilor. Băimărenii merg în Banat pentru un nou rezultat pozitiv şi pentru a-şi continua invincibilitatea din acest start de sezon.
Nu va facil, nou promovata fiind fără victorie după cele trei etape scurse. Minaur a arătat însă o formă bună în acest debut de stagiune şi se poate gândi la obţinerea celor trei puncte, care ar menţine-o în plutonul fruntaş sau chiar ar face-o să salte în clasamentul intermediar, în funcţie şi de celelalte rezultate ale etapei. Elevii lui Stephane Plantin sunt cotaţi ca favoriţi, dar acest aspect trebuie confirmat şi în teren, băimărenii dorind cu orice preţ ca la finalul sezonului regulat să acceadă în play-off.
Înaintea confruntării directe, CSM Reşiţa are o poziţie ingrantă în clasament, a 11-a, cu un singur puncte, iar CS Minaur Baia Mare se situează pe locul 5, cu 7 puncte adunate, la două lungimi în spatele primelor patru clasate.
Meciul dintre Reşiţa şi Baia Mare va fi arbitrat de cuplul B. Ciobea (Argeş) / B. Dordea (Sibiu), supervizaţi de observatorul V. Sighicea (Râmnicu Vâlcea).
Programul etapei 4 • Sâmbătă, 21 septembrie: SCM Politehnica Timişoara – CS Dinamo Bucureşti, ora 11.00, TVR 2; CS HC Buzău 2012 – CSM Vaslui, ora 16.00; AHC Dobrogea Sud Constanţa – CSM Făgăraş, ora 18.00; CSM Bacău – CSA Steaua Bucureşti, ora 18.00 • Duminică, 22 septembrie: CSM Bucureşti – CSM Focşani 2007, ora 15.30, TVR 2; CSM Reşiţa – CS Minaur Baia Mare, ora 17.00; AHC Dunărea Călăraşi – AHC Potaissa Turda, ora 18.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.