Mass-media de altădată

0
66

Concret, din regimul trecut, văzută prin ochii consumatorului de informaţie, indiferent de natura surselor. Nu a jurnalistului de profesie, care a muncit în perioada comunistă şi în exercitarea meseriei numai el ştie de greutăţile întâmpinate.
Prin comparaţie, pornesc de la o realitate ce confirmă că în ultimii ani spaţiul public este invadat de ştiri şi informaţii false, de evenimente antisociale, excesiv de mediatizate, sau de altă natură, lipsite de relevanţă şi interes public. Per total, suma lor echivalează cu dezinformarea, iar comentariile făcute dau senzaţia că fenomenul s-a născut în anii democraţiei. Adevărul este că originea lui se leagă de începuturile presei scrise şi a evoluat în paralel cu apariţia noilor mijloace de informare: radioul, televiziunea, iar mai târziu internetul. Presa scrisă întotdeauna pe lângă adevăruri a lăsat loc şi minciunii. Nu degeaba despre omul mincinos şi azi se spune că ,,minte ca o gazetă americană”. Până la preluarea puterii de clanul Ceauşescu, media a beneficiat de o oarecare libertate de acţiune. La TV, serialele americane, emisiunile de ştiinţă şi cultură, divertismentul decent şi de calitate au fost bine primite de opinia publică. Mulţi am cunoscut Europa din serialul ,,Drumuri europene”, produs şi comentat de regretatul scriitor Ioan Grigorescu. Pasionaţii de politică externă au avut la îndemână săptămânalul ,,Lu­mea”, în care citind printre rânduri puteau afla multe adevăruri nepublicate în ,,Scânteia” şi ,,Scânteia Tineretului”, organele centrale de presă ale P.C.R. Pentru informare, categoriile sociale interesate de presa scrisă, în funcţie de vârstă şi preocupări, au avut la dispoziţie o mulţime de publicaţii. Şi în regimul trecut televiziunea a făcut concurenţă presei scrise, dar nu multă vreme. Cu programul re­dus la două ore şi subordonată propagandei partidului, TVR a fost constrânsă să dezinformeze, iar opinia publică, neavând încotro, să accepte minciuna. Deşi multe din realizările epocii de aur erau împăunate cu minciuni, o bună parte din români le-au perceput ca adevăruri. Aşadar, pentru unii, perioada comunistă, reflectată în media vremii, a însemnat adevăr şi prosperitate, pentru alţii dezinformare, dezastru economic şi social. Din media de altădată au făcut parte şi posturile de radio străine, cu emisiuni în limba română. Personal mărturisesc că am crescut cu radio Europa Liberă la ureche. Evenimente antisociale au avut loc şi în trecut, însă ca să lase impresia că trăim într-o societate perfectă, regimul le-a trecut sub tăcere. Dar nu în totalitate. Deşi cazul Râmaru, criminal în serie, a pus pe jar autorităţile, presa centrală i-a atenţionat pe bucureşteni că oraşul se confruntă cu un personaj periculos, care violează şi ucide femei. Despre eveniment, TVR-ul nu a furnizat nici măcar o ştire, iar dezbaterile televizate pe seama lui au fost excluse. Opinia publică a aflat din surse neoficiale că autorităţile criminalului i-au venit de hac şi justiţia l-a condamnat la moarte. Cu toată cenzura, când au apărut evenimente de notorietate, autorităţile au dat undă verde să livreze opiniei publice informaţii necesare şi utile. Mediatizarea documentată a cutremurului din martie 1977, a explicaţiilor ştiinţifice legate de sindromul SIDA, asupra populaţiei au avut un impact informaţional pozitiv. Cu bune şi rele, liberă sau constrânsă, media din regimul trecut cu profesionalism şi fără patimă şi-a făcut datoria. Zilele de foc ale Revoluţiei, care au marcat graniţa dintre dictatură şi democraţie, prin intermediul TVR, principalul furnizor de informaţii false, au deschis drumul dezinformării şi manipulării, promovate ulterior de majoritatea mijloacelor de informare în masă. Despre media din zilele noastre, câteva reflecţii, cu altă ocazie.
Prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.