An capricios pentru agricultură în Maramureş

0
133

În acest an fermierii maramureşeni se laudă şi nu prea cu producţiile obţinute. Vremea capricioasă a dat bătăi de cap agricultorilor. La cereale, producţiile sunt mai slabe decât anul trecut. La porumb, în schimb, recolta va fi bună, dar cu o condiţie: să nu fi pătruns mistreţii în culturi.
Am stat de vorbă cu câţiva mari fermieri din judeţul Maramureş, care ne-au explicat ce au cultivat anul acesta şi cât au obţinut: „Cultiv aproximativ 200 de hectare. Cam 25% din suprafaţă este proprietatea mea, restul e în arendă. Terenul este în mare parte la Colţirea, dar mai am vreo 15 ha la Hideaga. Anual cultiv 40 ha de grâu, 40 de floarea-soarelui, iar diferenţa e porumb. Preconizez că în acest an recolta de porumb va fi acceptabilă, după ce am por­nit în toamna trecută cu secetă, în primăvară am avut cinci săptămâni de ploi continue, după care iar a venit seceta. A venit un specialist de la Direcţia Agricolă şi mi-a făcut o estimare: am şi 10.000 kg. de boabe la hectar, ceea ce e bine. Însă am şi pierderi mari, de vreo 20 ha. Mi-a băltit apa şi acolo nu s-a făcut. Am avut probleme foarte mari şi cu mistreţii. Acum trei ani vreau să vă spun că nu am avutr niciun mistreţ pe aici, iar acum e plin! Noi aparţinem cu fondul de vânătoare de Baia Mare. Am avut două soiuri timpurii de porumb la drum, mi-au intrat şi au distrus tot. L-au pus la pământ! Am fost şi la cei de la AJVPS, am povestit cu ei şi le-am spus că mi-am luat teren în arendă, dar nu pentru ei, să le hrănesc porcii, ca ei să se distreze la vânătoare. Ar trebui să-şi ia şi ei în arendă păduri, să şi le îngrădească, să le dea de mâncare mistreţilor şi atunci se pot distra cât vor la vânătoare. Eu, ca fermier, sunt obligat să-i ţin în spate?! Şi alţii la fel ca mine? Nu cred… Cât despre lucru, suntem câţiva fermieri în zonă care ne ajutăm, avem utilaje performante. Dacă nu investeşti în aşa ceva, nu prea poţi face treabă, mai ales în cultura mare. Lucrez în familie, cu ceva prestări servicii doar în momentele cheie, când e primăvara de semănat şi toamna de recoltat. În rest mă descurc, deoarece utilajele cu care lucrez terenul sunt performante. Spre exemplu, pot face 10 ha pe zi. În partea dinspre Oradea, Carei, cei de acolo fac şi 100 ha pe zi! Am investit în scarificator, iar în trei zile am făcut cu el 40 ha! Însă, vorbind la modul general, e greu cu agricultura. Poţi trăi din aşa ceva, dar nu e uşor. Preconizez că anul acesta vor cădea mulţi fermieri, mai ales cei tineri, începători. Ei au investit, iar producţiile vor fi mai mici şi dacă mergi în pierdere, doi, trei ani, într-un final te descurajezi şi te laşi de meseria asta. Anul acesta, la grâu am avut recoltă mai slabă ca anul trecut, cu o diferenţă de 1.500 kg la hectar. Chiar şi aşa eu am ieşit pe primul loc în Maramureş la producţia de grâu, cu 4.400 kg. La floarea-soarelui pot am avut între 3.000 şi 3.800 kg, ceea ce este chiar foarte bine. Am ajutat în primăvară cultura şi uite că am obţinut rezultate. La final de an, când vom trage linie, totuşi nu vom ieşi în pierdere, deşi preţurile au scăzut la toate, deşi a fost un sezon dificil. Porumbul cred că îl voi vinde cu 53 de bani kg. Sunt norocos deoarece am contracte încheiate cu două firme care îmi iau tot. Ele ne furnizează sămânţa, erbicidele, noi toamna le livrăm recoltele, tragem linie şi vedem cu ce rămânem”, a explicat Vasile Sarca, fer­mier din Colţirea.

„Cultiv circa 60 ha dintre care 10 sunt ale mele, iar restul în arendă. Am culturi de porumb, floarea-soarelui, grâu. De asemenea, am şi legume, cartofi – patru hectare, deci fac agricultură la nivel mai diversificat, deoarece nu toate merg la fel în fiecare an. Am şi animale, deoarece am nevoie de gunoiul produs de ele la culturi. Porumbul arată destul de bine. Am avut probleme cu fânul la animale din cauza secetei. De asemenea, la grâu, cartofi şi legume în general, nu e producţia la care speram, tot din cauza vremii secetoase. Au fost şi ploile multe în primăvară, apoi nu a mai plouat câteva luni de zile. Lucrez singur, că nu găseşti oameni care să te ajute. Am şi toate utilajele de care este nevoie să lucrez terenurile. În afară de combină, am cam tot. Asta nu se merită să o achiziţionez, la câtă suprafaţă deţin. Anul acesta sper să-l încheiem bine, dar numai cu ajutorul subvenţiei de la APIA. Dacă aceasta nu ar exista, am fi doar pe pierdere, iar pământurile ar rămânea pustii. Şi acum sunt oameni care nu dau în arendă pământul, îl declară la APIA pentru subvenţie şi îl lucrează. Îl curăţă doar, că atâta se cere, dar nu fac producţii”, a spus fermierul Ştefan Molnar din Arduzel. Direcţia Agricolă Maramureş confirmă cele spuse de fermieri: „Mizăm la po­rumb pe o producţie me­die de 5.000 kg/hectar. Şi în acest an se confirmă faptul că dacă fermierii au parte de condiţii meteorologice, cât de cât, favorabile şi folosesc o tehnologie modernă în agricultură, îndeosebi în cultura porumbului, se obţin rezultate bune. Este o perioadă în care cultura de porumb se îmbunătăţeşte în Maramureş”, a conchis Virgil Ţânţaş, directorul DAJ Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.