Exilul regelui Mihai

0
57

După falsificarea rezultatelor alegerilor din noiembrie 1946, speranțele că se va reveni la democrație au devenit tot mai firave. Monarhia rămăsese singura instituție care se opunea asaltului forțelor comuniste. Partidele istorice nu mai reprezentau o forță în jocul politic manevrat de sovietici. Regele rămâne singur. Dispariția partidelor politice tradiționale a dus la izolarea completă a regelui pe scena politică. Participarea regelui Mihai la nunta principesei Elisabeta (noiembrie 1947) i-a oferit răspunsul referitor la un eventual sprijin occidental. Britanicii nu erau interesați de problemele românești și, deci, nu intenționau să intervină. Ministrul de Externe Ernest Bevin i-a declarat regelui că Anglia nu era în măsură să facă nici cel mai mic gest pentru monarhia românească.
Dezamăgit de răspunsul primit, regele Mihai a înțeles că se află pe cont propriu. Americanii nu s-au arătat la orizont. Revenit în țară, el a fost întâmpinat de membrii guvernului cu răceală, chiar ostilitate. În timpul unei întrevederi cu Petru Groza, în cadrul căreia regele l-a informat că intențio­nea­ză să se căsătorească cu Anna de Bourbon-Parma, cel din urmă i-a repetat de mai multe ori că monarhia este trecătoare. Regele a plecat la Sinaia, de unde trebuia să revină la București pentru a citi tradiționalul mesaj de Anul Nou. Mesajul nu a mai fost citit niciodată. La 30 decembrie 1947, Petru Groza, însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, sosea la Palatul Elisabeta pentru a-l anunța pe rege că venise vremea să se despartă prietenește: „Trebuie să înțelegeți că nu mai există loc în România pentru rege”.
În replică, regele a cerut organizarea unei consultări populare, precum și 48 de ore pentru a reflecta asupra situației create. Nu era loc de negociere. Groza a amenințat că era posibil ca țara să se agite și a sugerat că era posibil ca guvernul să execute o mie de studenți care fuseseră arestați în ultimii ani. Groza i-a mai spus regelui: „Țara a fost învățată să vă iubească. De acum, o s-o învățăm să ne iubească pe noi”. Actul de abdicare a fost semnat, iar Groza s-a declarat mulțumit că plecarea regelui „se realizase prin bună învoială” și că istoria va înregistra „o lichidare prietenească a monarhiei.” Prin actul de la 30 decembrie 1947, se consuma ultimul episod din existența României vechi.
Actul a fost o simplă formalitate, deoarece comuniștii goliseră de sens instituția regală și pregăteau evacuarea regelui din viața politică a țării. A doua zi după abdicare, regele și regina-mamă Elena s-au întors la Sinaia, unde se afla o comisie de inventariere a bunurilor Casei Regale. Nu este clar nici până astăzi ce bunuri a luat cu el în exil, nici ce sume i-au fost oferite. De aceea la școală ni s-a spus că regele a plecat din țară încărcat de averi. Ulterior, regele a mărturisit că a plecat cu patru automobile și cu câteva valize inspectate amănunțit de comisia de inventariere. Odată cu regele Mihai au părăsit țara 33 de persoane aflate în serviciul Casei Regale. În miez de noapte, trenul a trecut granița de stat a României, îndreptându-se spre Elveția, unde fostul suveran și-a stabilit domiciliul.
Prima pagină a „Timpului” din 1 ianuarie 1948, care însoțește Ediția „Ziarele României Mari”, numărul 42, publică actul care încheie istoria monarhiei constituționale românești. Declarația guvernului către țară, făcută de prim-ministrul Petru Groza, folosește stilistica ce va deveni o caracteristică a discursului oficial de mai târziu. Ziarul mai publică minuta ședinței Adunării Deputaților, care a proclamat republica. Biserica Ortodoxă a dat dispoziții ca rugăciunile să nu mai facă referire la rege, ci la Înaltul Prezidiu al Republicii Populare Române. Istoria este scrisă, ca de fiecare dată, de învingători. În Piața Palatului a avut loc o manifestație, cu pregătire prealabilă, unde s-au cântat cântece muncitorești, a fost prezentă fanfara CFR-ului, s-a intonat „Internaționala”.
Abdicarea regelui a încheiat simbolic epoca istorică a României Mari. Pierderile teritoriale, dinspre Răsărit, au fracturat proiectul statului, care să-i cuprindă pe toți românii, iar tratatele de pace de după război au confirmat granițele României actuale. Ziarele românești, ca depozitare ale memoriei colective, au reconstituit în fiecare zi, cu fiecare apariție, o parte din istoria noastră recentă. Editorii celebrei colecții, de care m-am ocupat săptămânal, în coloanele ziarului nostru, încheie călătoria începută la Alba Iulia cu plecarea regelui Mihai în exil.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.