Tânăr cu alcool… la volan şi cu permisul anulat din anul 2017

0
35

Un tânăr, din Baia Mare, care avea permis de conducere anulat şi 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, a urcat la volanul unui autoturism şi a acroşat un alt autovehicul. Acum este reţinut pentru 24 de ore şi cercetat în cadrul dosarului penal întocmit pe numele său.
Sâmbătă seara, în jurul orei 21:30, poliţiştii au intervenit, în localitatea Satu Nou de Sus, unde se aflau conducătorii a două autoturisme care au fost implicate într-un accident rutier, pe strada Vasile Lucaciu, din Baia Mare.
Verificările efectuate au relevat că un băimărean, de 28 ani, care a condus autoturismul pe strada Vasile Lucaciu, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, de pe banda întâi pe banda a doua şi a acroşat un autoturism, condus regulamentar pe banda a doua, în aceeaşi direcţie de mers, de un băimărean, de 34 ani.
Tânărul, de 28 de ani, nu a oprit la locul accidentului, motiv pentru care a fost urmărit de conducătorul autoturismului acroşat până în Satu Nou de Sus.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean din Baia Mare, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta are permisul de conducere anulat din anul 2017.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut, duminică, pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub in­fluența alcoolului și conducere de autoturism cu permisul anulat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.