“Dosariada” continuă în învăţământ

0
488

Sindicaliştii din învăţământul maramureşean reclamă că în continuare sunt inechităţi în aplicarea salarizării pentru dascăli cu aceeaşi vechime, aceleaşi grade didactice şi aceleaşi studii, cauzate de modul în care este aplicată Legea 153. Sindicaliştii doresc ca doleanţele lor să fie rezolvate pe cale amiabilă. Sau vor recurge la instanţa de judecată.
“Sunt multe inechităţi în şcoli, persoane cu aceeaşi vechime şi acelaşi grad didactic au salarii diferite. Este cunoscut faptul că Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş (SLIMM) are procese din 2014 cu privire la salarizare şi dosariada nu s-a încheiat, suntem la deschiderea de noi procese pe Legea 153”, a spus liderul Ioana Petreuş.
În cadrul şedinţei de dialog social de la Prefectură, juristul SLIMM, Mariana Nuszer a prezentat problemele care pot fi rezolvate fără a apela la instanţă, una referindu-se la tranşele de vechime. “Până la intrarea în vigoare a acestei legi, salarizarea se făcea pe tran­şele de vechime în învăţământ, din 4 în 4 ani. Începând cu septembrie 2017, salarizarea se face pe tranşe de vechime din 5 în 5 ani. Dacă în iunie angajatul a apucat să treacă pe o tranşă de vechime din 4 în 4 ani, a rămas cu acelaşi salariu… Avem angajaţi cu norma în 2-3 şcoli, cu aceleaşi studii şi acelaşi grad didactic, cu aceeaşi vechime în învăţământ şi în muncă, dar au salarii de bază diferite la fiecare angajator. La fel, avem angajaţi în aceeaşi unitate de învăţământ care au aceleaşi condiţii de studii, cu salariu de bază diferit din motivul modificării tranşelor de vechime”, a precizat Mariana Nuszer.
Pe de altă parte, juristul a insistat pe sporurile pentru condiţii vătămătoare şi sporul pentru predare simultană la învăţământul preşcolar. Din cauza normelor de aplicare a programului de salarizare impus de minister, Edusal, aceste sporuri nu pot fi acordate.
“Prin Legea 153, s-a impus o regulă intrată în vigoare în ianuarie 2018. Angajaţii au buletine de expertizare şi analiză a locului de muncă, dar angajaţii nici în acest moment nu beneficiază de spor pe statul de plată. Aici intervine şi problema programului de salarizare dat de minister, care impune propriile norme de aplicare, EDUSAL. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi cu sporul pentru predarea învăţământului simultan la învăţământul preşcolar. Prin Legea 153, s-a extins acordarea sporului şi pentru învăţământul preşcolar, dar nu se respectă acest spor, a fost acordat doar în primele 3 luni de la aplicarea Legii 153”, a adăugat juristul Mariana Nuszer.
Reprezentantul SLIMM a mai reclamat că sporurile şi indemnizaţiile, respectiv gradaţiile de merit nu se adaugă la salariul de bază actual, ci la salariul de bază din decembrie 2016.
Sindicaliştii speră că problemele lor vor fi soluţionate la nivel de minister. În caz contrar, sunt decişi să apeleze la instanţă, aşa cum au procedat din 2014 încoace, când au deschis mai multe procese la Tribunalul Maramureş pentru a-şi obţine drepturile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.