Pledoarie pentru un bust al învăţătorului Vasile Fodoruţ • Şcoala să-i poarte numele

0
181

Memoria are nevoie şi de repere fizice. Scriem articole, se revitalizează tradiţia prin cântec şi joc, avem, iată, patru decenii de poezie la Deseşti, avem o sală închinată unui mare liric contemporan, Nichita Stănescu, unică în ţară, invităm în sat prestigioşi oameni de cultură, mai nou edităm o revistă închinată satului. Recent, prin grija preotului Ioan Ardelean, s-a pus piatra de temelie pentru un sat al copilăriei, tocmai pentru a nu lăsa averea sufletului să se ruineze. Socotim că este datoria fiecărei generaţii să facă stâlpi pentru porţile memoriei. Privind cu atenţie, şi respect, în urmă, cu uşurinţă putem constata că multe din faptele de astăzi le datorăm unui om care a luminat satul.
Numele lui este Vasile Fodoruţ. A fost un ctitor luminat, cu o iubire nemărginită faţă de oamenii satului. Este omul care a format oameni, ştiind că un om cu carte este un om puternic. Generaţii după generaţii de deseşteni l-au avut învăţător, dar şi duhovnic în clipe de răscruce pentru om. Dacă spun că i-a pus creionul în mână (ţăruza) tatălui meu, născut în anul 1923, dar m-a învăţat carte şi pe mine, este elocvent arcul de timp dominat de bunul învăţător. Sub veghea lui s-a ridicat actualul local al şcolii. Au apărut primele laboratoare. Avându-l alături pe învăţătorul Buzuloiu, ginerele lui, a făcut celebra seră, unde ţineam lecţii de botanică. A vegheat ca la şcoală să predea cadre didactice pregătite. A fost un om al satului, cu grijă pentru ridicarea gospodărească a semenilor. A urmat Şcoala de pomicultură de la Bocicoiu Mare, un efect al îndrumărilor sociologice ale lui Dimitrie Gusti. La îndemnul dumisale s-au plantat multe livezi cu pomi în sat.
Nu uit iernile, când seara, într-o sală de clasă, gospodari din sat erau învăţaţi cum să ferească pomii de boli şi dăunători. La multe lecţii de seară am participat şi eu. Veneam acasă, de la aceste lecţii cu ţăranii, pe Uliţa Bisericii, cu Vasalia Hotii, cu Costeanu ori cu Crăciun, la lumina petromaxului cumpărat de mama. A fost omul de agora, în vremi de cumpănă pentru sat. A fost pe baricade şi în momente istorice de răscruce pentru salvarea Maramureşului. Era un om devotat spiritului romînesc, fiind învăţat la şcoala celor care au făcut Marea Unire. Cunoscut şi apreciat în Maramureşul Istoric. Şi-a dăruit familia catedrei. Uluitor neam de dascăli! De aceea privind peste umăr, în ultimul veac din istoria Deseştiului, figura luminoasă, tenace, devotată a învăţătorului Vasile Fodoruţ rămâne singura emblemă de luat în seamă. Sugerez deseştenilor să cumpănească gândul meu de a pune în faţa şcolii un bust al Marelui Dascăl. Iar şcoala să-i poarte numele. Aştept demararea procedurilor legale din partea şcolii, primăriei, consiliului local şi a inteligenţei din Deseşti.
Priviţi în judeţ! Multe instituţii de învăţământ, prin comune şi sate, sunt purtătoare de simboluri locale. Cum ziceam, memoria are nevoie de întrupări fizice. Şi la Deseşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.