Patru decenii de poezie la Desești

0
150

Ce înseamnă patruzeci de ani în viața unui om? O jumătate de viață, putem răspunde. Dar patru decenii din spiritul unui sat căruia i s-a propus să trăiască cu poezia? Mai greu să răspund eu în locul celor mulți. Dar știu că în urmă cu patruzeci de ani, am fixat o bornă lirică în biografia satului natal. Într-o seară coaptă de vară, dimpreună cu învățătorul Vasile Pop-Taina, pe atunci cu rosturi în conducerea comunei, colegul de clasă și profesorul Andrei Făt, alăturându-ni-se apoi regretatul dascăl Petre Verdeș, am desenat pentru prima dată, laolaltă, forma unei toamne. Care nu a fost până atunci în sat. Am pregătit sufletele mai multor consăteni pentru întâlnirea cu poetul Nichita Stănescu. Care deja se știa că spărsese norma și dogma unei poezii încremenite. Povestea venirii poetului în Maramureș, la început la Sighetu Marmației, și apoi la Desești, am spus-o într-o carte. Nu uit solidaritatea întru venirea Poetului în Maramureș a scriitorilor I. Ardeleanu-Pruncu, Gheorghe Mihai Bârlea și Echim Vancea.
Călătoria îngerului prin Nord a avut multe popasuri unice. În satul de pe Valea Marei cobora seara. Era miez de octombrie 1979. Nichita a intrat pe poarta satului însoțit de confrați cu îndrăzneală vizionară. În dreapta stătea criticul Laurențiu Ulici, cel care a devenit o instituție ocrotitoare pentru consolidarea unui spațiu liric în Maramureș, urmat îndeaproape de scriitorii Gelu Ionescu, Dinu Flămând, Damian Necula, Aurel Pantea și menestrelul Tudor Gheorghe. În stânga Poetului era soția lui, Dora. Și alți confrați, care acum au spații largi în istoria literaturii române. Îl aveam aproape, în sala Căminului cultural, pe cel urmărit de umbra Premiului Nobel. În fața lui, țărani ai satului, elevi și intelectuali de pe Văile Marei și Cosăului.
Aveam la Desești un ilustru reprezentant al poeziei române contemporane. Recitalul lui Nichita rămâne o scenă unică din marile spectacole. Eu cred că, pentru un moment, nu ne-a văzut pe noi cei mulți, deoarece el trăia Poezia. Ne-a dăruit atunci cuvinte care stau în lumina satului, ca o binecuvântare, ca o povață devenite fior de cronică. După ce și-a exclamat emoția că Maramureșul, după părerea lui, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care a putut să le vadă vreodată (mărturisire făcută și poetului N. Prelipceanu ) mie mi-a spus:„La Desești, un sat al sufletului și al poeziei, acest plai maramureșean de o frumusețe naturală fără seamăn, am avut cinstea să întâlnim și să sărutăm mâna unor divine lucrătoare ale dealului și văii. E o mândrie pentru noi toți să vedem ce poftă de cultură și de cântec are acest loc, nebinecuvântat de istorie, dar binecuvântat de mândria și bunătatea oamenilor lui”.Un text de pus pe Ulița Bisericii.
Venirea lui, la Desești, a fost convingătoare pentru o bună parte a poeziei contemporane. Dicționarul scriitorilor, care-i căutau spiritul liric sub Gutâi, are multe pagini. După săvârșirea lui din viață, prin încurajarea prietenului Vasile Pop-Taina și a primarului de atunci, Gheorghe Tupiță, în anul 1984, am inau­gurat, în prezența unor mari poeți români, printre care și Cristian Popescu, Sala „Nichita Stănescu,” loc al memoriei și cinstirii Poeziei la Desești. În cele patru decenii s-au perindat, într-un liric pelerinaj, scriitori din România, Europa, America și Israel. Nu își ascundeau mirarea și bucuria că au avut un înaintaș de seamă. Prozatorul Ioan Groșan s-a lămurit singur într-un text:„Mi-am dat seama că pogorârea (sau, dacă vreți, urcarea ) lui Nichita în Maramureș a fost de fapt o necesitate, pentru că, într-un anumit fel, era aproape imposibil ca autorul care a forjat ca nimeni altul limba liricii românești postbelice, să nu vină în spațiul care a dat primele texte scrise în limba română, textele maramu­reșene.” Cred că prin întâlnirile literare de la Desești ne-am făcut cunoscuți în Europa locală. Nu am vrut o școală de poezie, Doamne ferește!, ci un mod de cunoaștere reciprocă. Cu cei din țară și din lume.
După patru decenii, îmi dau seama că în jurul satului s-a creat o aură de respect și curiozitate. Care ne împrospătează aerul spiritual. Cu o cunună nuntită de cuvinte. Cum spuneam, ne-au trecut pragul satului mari scriitori. De la Marin Sorescu, la Ana Blandiana, de la Horia Bădescu, la Ion Mureșan. Ori din afara granițelor: Adam Puslojic, Arcadie Suceveanu, Nicolae Dabija, Gerard Bayo, Ilie T. Zegrea. Și încă mulți alți luminători. Anul acesta, 2019, invitat de onoare este scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Cel care, cu ani în urmă, a plantat un copac în mijlocul satului. Și au crescut împreună până au ajuns cât biserica din care nu au fugit sfinții. Da, patru decenii de poezie la Desești!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.