Un euromanual de istorie?

0
50

Astăzi nu mă voi referi la învă­țământul românesc, care are multe neadaptări la timpul prezent. Mai ales la vremea ce vine. Am citit recent o analiză tristă a profesorului Vlaston. Zice autorul că 48 la sută dintre absolvenții de gimnaziu nu știu la absolvire cele patru operații și formulele simple de arii și volum. Este adevărat? La care se adaugă peisajul de necrezut al analfabeților funcțio­nali. Cui îi pasă de această stare de fapt? Ni se prezintă unități de învățământ cu zero randament școlar. Nu-mi vine a crede. La fel cum privesc cu mirare proiectul pentru un euromanual de istorie.
Dacă la noi sunt discuții aprinse la ce vârstă trebuie să înceapă copilul școala, Franța a decis ca școlarizarea copiilor să devină obligatorie cu vârsta de 3 ani. În Europa, doar Ungaria a mai luat o măsură similară. Copiii din Luxemburg intră în sistemul de școlarizare obligatorie la 4 ani, cei din Marea Britanie și Olanda la 5 ani. În majoritatea țărilor europene copiii merg la școală la 6 ani, iar Suedia consideră vârsta potrivită de școlarizare la 7 ani. Ministrul francez al învăță­mântului vorbea de o educație republicană, care trebuie începută foarte repede. Cotidianul „Le Monde”, citat de prietenul Matei Vișniec, scrie că în spatele acestor fraze se află o realitate neliniștitoare, în multe familii provenite din imigrație se pun de la 3 ani bazele unei educații islamiste. Măsura adoptată de Franța naște o legitimă întrebare: la ce vârstă și cum să se dea o educație europeană copiilor? Dacă așa ceva s-ar putea face. Mersul Europei în această cadență de a fi laolaltă nu exclude o mai bună cunoaștere organizată a statelor Uniunii.
S-a avansat ideea elaborării unui manual de istorie comun, adoptat de toate țările membre, în scopul creării unei națiuni europene. Cu toată înțelegerea pentru viitor, mi se par proiecte utopice, cu multe praguri de trecut. Cum să predai istoria Europei pruncilor germani, francezi, unguri, români, polonezi, greci, spanioli? Fără să spui câte frământări au dominat epocile, câtă durere s-a cuibărit în națiuni, câte războaie le-au pus la încercare. Acum, printr-un euromanual de istorie, dascălii să le spună elevilor că trebuie să construiască un destin comun, ba au un trecut cu care se pot mândri. Mi se pare un proiect haiducesc, mai ales că educația este în răspunderea fiecărei țări. Ideea nu este chiar nouă, deoarece după Primul Război Mondial, minți trezite din vârtejul naționalismului au lansat reflecția ca predarea istoriei să nu mai fie dirijată politic, să nu fie îmbibată de revanșă sau de dominație. Aceste îndemnuri au fost spulberate de ascensiunea nazismului. Totul s-a dat peste cap.
În ultima vreme, ideile comune au început din nou să circule. În țările europene se caută obținerea unei reflecții, pentru a găsi un consens în educație. Așa încât pruncii Europei să nu învețe ura între nații, dorințe de răzbunare a suferinței înaintașilor. Un gest meritoriu, cu valoare de unicat, este cel asumat de Franța și Germania, care au reușit să alcătuiască un manual de istorie comun. Toată lumea știe ce rivalitate a existat între cele două țări. După ultimul război, fără o împăcare franco-germană pacea în Europa nu era posibilă. Manualul de istorie îi învață pe tinerii nemți și francezi că fără o fuziune de interese nu este posibilă liniștea în Europa. Acest manual este pe băncile elevilor din cele două țări de vreo zece ani. Este o viziune franco-germană asupra viitorului.
Este posibilă extinderea acestei experiențe în condițiile în care, în Europa, pasiunile naționale, diferendele teritoriale au rămas teritoriu de confruntare. Ne mai întrebăm dacă statele din UE vor renunța la prerogativele naționale în domeniul educației. Se va lansa un Minister European al Educației? Prietenul Matei, trăitor la Paris, se întreabă și el când vor reuși germanii și polonezii să redacteze un manual de istorie comun? Dar italienii cu austriecii? Mai ales walonii și flamanzii când își vor liniști trecutul? Nu uit rivalitatea dintre sârbi și croați. Dar noi, românii, cu vecinii unguri, când vom elabora un manual din care să dispară animozitățile care mocnesc?
Pe parcursul scrierii acestui text m-am dumirit că în numele păcii trebuie să renunțăm la ura din timpurile trecute. Cine poate face asta, aparține unor vremi de pace. Deci ceva trebuie făcut. Cum ceva se face în Europa. Experimentul franco-german este o temă de meditație. Să nu uităm că în 1963, s-a semnat, între cele două țări, Tratatul de la Elysee, un veritabil certificat de naștere a tandemului franco-german. Unii privesc experiența cu manualul ca fiind absurdă, alții o tratează cu toată atenția. După euro și europarlamentari, iată, se preconizează un euromanual de istorie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.