Ultimul cuvînt: legea

0
40

Există o distincţie netă între democraţia parlamentară de azi şi democraţia populară de dinainte de 1989, să nu le confundăm după cum ne convine. Democraţia noastră este constituţională, are la bază Constituţia, pe care trebuie să o respectăm.
În perioada comunistă, ultimul cuvînt era al poporului şi se vorbea deschis de dictatura proletariatului. Acum, cuvîntul final este al Constituţiei (nimeni nu este mai presus de lege), deciziile de constituţionalitate a legilor sînt stabilite de Curtea Constituţională şi este obligatoriu să fie respectate de tot poporul. Nimeni nu poate anula o decizie a Curţii Constituţionale. În orice facem, sîntem obligaţi să ne raportăm la lege.
În stat, se duce o luptă între cele trei puteri pentru a avea ultimul cuvînt. Preşedintele şi Preşedinţia încearcă să se impună ca prima voce ce reprezintă cel mai bine poporul, însă preşedintele şi cu atît mai puţin Preşedinţia n-ar trebui să amîne aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale. Premierul vrea şi el un rol decisiv în stabilirea voinţei politice în acord cu voinţa poporului. Iar Parlamentul ales, care reprezintă indirect interesele poporului, este divizat şi timorat de celelalte două puteri executive.
În aceste condiţii de confundare a instituţiei cu persoana care o conduce, a treia putere în stat, Justiţia, devine arbitru. Puterile îşi dispută ultimul cuvînt în stat şi pun presiune pe sistemul judiciar, considerat independent – cel puţin în teorie. Dar justiţia românească nu este independentă, o spun chiar judecătorii şi procurorii, o recunosc şi celelalte puteri în stat. O spune şi UE, care ne verifică periodic la separaţia puterilor în stat.
Cel mai mare deserviciu adus independenţei justiţiei au fost protocoalele secrete din 2009 (prin care SRI-ul intervenea în anchetele penale), încălcînd principiul de bază al democraţiei, separaţia puterilor din stat. Serviciile de informaţii aparţin de puterea executivă, iar procurorii, de puterea legislativă, deci subordonarea procurorilor în faţa ofiţerilor de informaţii este o încălcare gravă a Constituţiei. Am avut noroc, Curtea Constituţională a clarificat situaţia. (Surpriza noastră a fost că decizia CSAT ca SRI să intervină în justiţie a fost inspirată de Comisia Europeană şi de statele occidentale!)
Justiţia are mecanisme constituţionale de reglare şi acestea ar trebui să fie folosite. Intervenţia politicienilor în treburile procurorilor şi judecătorilor nu este democratică şi în primul rînd magistraţii ar trebui să o critice. Noi, ca cetăţeni, trebuie să le cerem politicienilor să respecte legile şi deciziile Curţii Constituţionale, astfel ca nimeni să nu fie mai presus de lege, nici statul, nici preşedintele. În faţa legii şi a judecătorului, cetăţeanul să fie la acelaşi nivel cu statul.
În realitate lucrurile merg altfel. Justiţia este părtinitoare, erorile judiciare sînt sistematice şi intenţionate. Există comenzi politice, cum ar fi aceea că statul este mai presus de cetăţean, ale cărui drepturi şi libertăţi pot fi încălcate fără ca statul să sufere. Din disputa celor trei puteri, statul iese slăbit şi de acest lucru profită corupţii şi crima organizată, care deja îşi arată colţii. Cînd preşedintele şi premierul se ceartă pe numirea miniştrilor, cînd politicienii se păruiesc în moţiuni, instituţiile de stat nu-şi fac treaba eficient şi infractorii de toate tipurile profită, iar cetăţeanul îşi pierde încrederea în stat: preşedinţie, guvern, parlament, justiţie.
Să nu renunţăm la democraţia constituţională, de dragul democraţiei populare de sorginte marxist-leninistă, în care liderii politici de stat erau deasupra legii! Unde lege nu e nimic nu e!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.