Înscrieri pentru definitivat

0
15

Cadrele didactice care doresc să se înscrie pentru examenul național de definitivare din învă­ță­mânt o pot face până în data de 18 octombrie. Etapa de transmitere a dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora este prevăzută pentru intervalul 18 octombrie – 4 noiembrie. În aceeași perioadă, candidații vor fi înștiințați cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere. Inspecțiile de specialitate se vor efectua până în 29 mai 2020. Cadrele didactice își vor completa dosarele și își vor valida datele de înscriere existente în aplicația electronică în perioada 2-15 iunie. Proba scrisă va avea loc în 22 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.