Arhive Zilnice: 10 octombrie 2019

În data de 9 octombrie, Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Pe­tre Dulfu” a găzduit activitatea inedită Cutiuța cu emoții, realizată împreună cu preșcolarii din grupa mijlocie Step by Step de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 27 ( dir. Alexandrina Botiș ), însoțiți...

Moțiunea de cenzură a fost adoptată de către Parlament Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au fost 238 de voturi pentru. Au fost cinci voturi împotrivă. Moțiunea de cenzură a fost dezbătută în plenul...

După cum puteți constata, nu mă dau în vânt, mai ales în scris, după trecătoarea viață politică. Absolut necesară pentru funcționarea democrației. Las altora pasiunea de a descoperi înțelesuri în tufișurile acestei realități. Care, după cum mai spuneam, conține subiecte care te trag de...

Spectacolul „Punguța cu doi bani” prezintă peripețiile unui cocoș izgonit de-acasă fiindcă nu făcea ouă. Mijloacele tehnice ingenioase, originalitatea păpușilor ale căror dimensiuni cresc și descresc pentru a le sugera spectatorilor profunzimea peisajului sau, pur și simplu, importanța unui anumit moment, contribuie la realizarea...

Nr. 16-17 din 2019 al revistei Izvoare Codrene și Chiorene are 242 de pagini în care sunt publicate articole despre viața socială, economică și culturală a oamenilor din satele Lucăcești și Pribilești din comuna Satulung (unde se află Castelul Teleki), despre satul Tohat, localitatea...

Ministerul Educației a trimis o circulară referitoare la organizarea activității în anul școlar 2019-2020 prin intermediul căreia clarifică și aspectele ce țin de tezele elevilor. Acestea vor fi susținute cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Testele de evaluare, subiectele de examen...

Mâine, 11 octombrie, ora 10, la Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare, va avea loc un eveniment organizat de Asociaţia Esperando, dedicat Zilelor Erasmus, ocazie pentru a disemina proiectul „REAL - Reserve A Lane For The Disabled - Rezervă un culoar pentru cei cu...

La sfârșitul lunii august 2019, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,03%, mai mare cu 0,02 puncte procentuale decât cea din luna anterioară și cu 0,43 puncte procentuale mai mică decât cea din luna august a anului 2018. Tendința ușor ascendentă...

În Parcul Grădina Morii din Sighetu Marmației, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 12, va avea loc dezvelirea bustului poetului național, Mihai Eminescu. În cadrul evenimentului, primarul municipiului Sighetu Marmației, Horia Scubli va vorbi despre acest simbol național, iar Ioan Dorel Todea va aminti despre...

Opt din zece copii români, consultați la vârsta de 7 ani, au nevoie de aparat dentar. 90% dintre copiii care au nevoie de aparat dentar merg tardiv la specialistul ortodont. Potrivit OMS, la nivel european, între 20-90% dintre copii au carii dentare. În jurul vârstei...

Marți noaptea, temperaturile minime au avut valori cuprinse între 0 grade, respectiv 1 grad, în Cavnic și Târgu Lăpuș. Stratul de zăpadă măsoară până la 3 cm în Vârful Iezer.

Mâine, 11 octombrie 2019, ora 20, la clubul Adele din Baia Mare (str. Şcolii nr. 3), artistul Cosmin Lauran îi invită pe iubitorii muzicii folk pentru o “seară live”.
Eva Kerekes

Lotul național feminin de tineret al României se va reuni la sfârșitul acestei luni (21-25 octombrie) la Cluj-Napoca, pentru o perioadă de pregătire comună. Jucătoarele convocate de antrenorul Dragoș Dobrescu pentru această acțiune: Eva Kerekes, Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare), Monica Barabaș, Ioana Ugran...

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș pune la dispoziția celor interesați 587 de locuri de muncă vacante. Se caută: administratori, agenţi de vânzare, barmani, broderi manual-mecanici, confecţioneri, fotografi, mecanici auto, oficianţi poştă telegrame, dar şi asistenţi farmacişti, asistenţi...

Octombrie este luna de conștientizare a ceea ce reprezintă cancerul de sân. Campania își propune să crească atenția și gradul de conștientizare privind depistarea precoce, tratamentul, dar și prevenirea acestei boli deosebit de grave. Rata incidenței cancerului de sân depășește cu mult rata celorlalte tipuri...

Recent s-au încheiat ultimele două competiții oficiale de Kaiac-Canoe rezervate juniorilor, Cupa României și Campionatul Național de Maraton. Singurul băimărean care a urcat pe podium a fost Roland Kupas, component al CS Simared Baia Mare, antrenor Costel Bașa. El a obținut medalia de bronz...

55 de persoane din cadrul Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Baia Mare (50 de cadre didactice și restul - personal auxiliar) au participat recent la două zile de traininguri de implementare a procesului „Leader in Me” (Liderul din mine) susținute de reprezentanți ai Fundației...

• Pompierii din Vișeu de Sus au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o încăpere a unei locuințe. S-a intervenit cu două autospeciale, iar flăcările au mistuit circa 60 m.p. din încăperile locuinței și circa 100 m.p. din acoperișul din lemn al...

CS Minaur luptă azi, 10 octombrie, începând cu ora 18.00, în sala sporturilor „Lascăr Pană”, pentru consolidarea actualei poziții, a locului secund, împotriva grupării CS HC Buzău 2012. Oaspeții, antrenați de Elidor Voica, vin în Baia Mare din postura locului 11, având la activ...

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 13.500 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 158.000 lei. Marfa se afla într-un autoturism care a fost urmărit în trafic. Pe timpul executării unor misiuni de supraveghere...