Ziua moțiunii

0
70

După cum puteți constata, nu mă dau în vânt, mai ales în scris, după trecătoarea viață politică. Absolut necesară pentru funcționarea democrației. Las altora pasiunea de a descoperi înțelesuri în tufișurile acestei realități. Care, după cum mai spuneam, conține subiecte care te trag de mânecă. Poate și cititorii doresc să-ți audă vocea, deși nu întotdeauna cânți pe placul tuturor. Uneori, deși afon, te dedai la interpretare în public. Cum am făcut și eu, odată, cu Frații Petreuș. În veselia codrului, m-am prins și eu să le țin isonul, cu precare calități vocale. Apoi mi-am dat seama că numai vibrația împrejurării m-a împins în acea ipostază. Din care m-am retras, cu sfială, copleșit de măreția interpreților.
În lumea politică, asemenea atitudine nu e posibilă deoarece electoratul așteaptă idei pentru a merge mai dumirit la urne. Cântatul fals se sanc­ționează. De aceea mă feresc să fac prozeliți. Și, totuși, realitatea sună ca un clopot. Așa este și cu ziua moțiunii, care are o mare importanță, deoarece precede o aprinsă campanie electorală pentru fotoliul de la Cotroceni. Fie vorba între noi, campania electorală are deja vechime. Socotind moțiunea cu impact pentru timpul care vine, totuși, mă încumet să realizez câteva fotografii. Peședintele Iohannis, care a încurcat campania electorală cu atribuțiile de președinte, își dorește ca moțiunea să treacă. Îi somează pe susținătorii lui, liberalii, să se pregătească de guvernare. Fostul jurnalist, devenit om politic, cu o voce ridicată, număra zilele actualului guvern. Ludovic Orban are emoții pentru ziua moțiunii, dar are încredere în parlamentarii care au semnat pentru depunerea ei. ALDE votează moțiunea, dar nu aspiră la guvernare. Viorica Dăncilă, deși aritmetica nu este de partea ei, a spus-o un pesedist, dă asigurare că moțiunea nu va trece. Ne aducem aminte că, la citirea moțiunii, sala Parlamentului a fost aproape goală.
Pentru ziua moțiunii s-au perindat mai multe scenarii. Conotația profund electorală poate aduce surprize pe parcurs. Dintre cei 14 candidați la prezidențiale, numai patru sunt cotați în sondaje de a intra în turul al doilea: actualul președinte Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna și Mircea Diaconu. Eu îl adaug și pe Theodor Paleologu. Lucrurile s-ar putea schimba dacă moțiunea de cenzură a opoziției va fi votată, iar guvernul va fi demis. În această situație, șansele candidatului PSD se diminuează. Dacă moțiunea nu trece în Parlament, Viorica Dăncilă își păstrează șansele, iar mașinăria de partid poate avea succes. Deși în ultima vreme a înregistrat pierderi de imagine, vezi cazul Rovana Plumb. Dacă moțiunea trece, cel mai probabil, noul guvern se va forma după alegerile prezidențiale. Guvernul de tranziție trebuie să facă ceva pentru a nu-și pierde credibilitatea. Nu poate face reforme, deoarece ele presupun stabilitate, dar ceva trebuie să facă. Va fi un guvern politic, care poate inspira partidelor diferite măsuri. Cum ar fi alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Vorba unui analist politic: victoria are mai multe mame, înfrîngerea este orfană. Se mai vântură o variantă.
Moțiunea moșită de PNL poate fi salvatoare pentru cei care au inițiat-o. Semnatarii au agende politice diferite, unii chiar nu depun zel pentru trecerea moțiunii și căderea Guvernului. Deși declară că este pregătit pentru guvernare, PNL ar putea să plătească această ambiție. Cum să repare, într-un timp scurt, ceea ce se numește moștenirea PSD-ALDE? Cum să convingi electoratul că ești varianta salvatoare pentru țară? Președintele-candidat și-ar dori să o aibă adversar, în turul doi, pe Viorica Dăncilă. Așa că, este posibil, să o mențină ca premier interimar până după prezidențiale. Tocmai pentru a-și eroda imaginea. Nu-l uităm nici pe Victor Ponta, care l-ar invita pe Iohannis să-l ajute să coaguleze PSD sub conducerea lui. Stranie combinație politică!
Toată înverșunarea liderilor în preajma moțiunii poate fi o reprezentație teatrală. Cu câțiva regizori din culise. Astăzi, 10 octombrie, este ziua moțiunii. Nu știm sigur ce se va întâmpla după acest vot. Opoziția este unită numai pentru a debarca guvernul, dar nu este pregătită să rămână unită și la guvernare. S-a creat o situație suficient de confuză, dominată de provizorat și compromis. Numai alegerile generale mai pot limpezi lucrurile.
Sunt convins că, de azi înainte, fiecare are un scenariu personal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.